ȘIRETLÍC, șiretlicuri, s. n. Procedeu, faptă de om șiret2; truc folosit pentru a înșela buna-credință a cuiva; șmecherie, vicleșug. – Din tc. șirretlik.

ȘIRETLÍC, șiretlicuri, s. n. Procedeu, faptă de om șiret2; truc folosit pentru a înșela buna-credință a cuiva; șmecherie, vicleșug. – Din tc. șirretlik.

ȘIRECLÍC s. n. v. șiretlic.

ȘIRETLÍC, șiretlicuri, s. n. Procedeu de om șiret, truc folosit pentru a înșela buna-credință a cuiva; șmecherie, vicleșug. Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri. EMINESCU, O. I 150. ◊ Expr. A o întoarce la șiretlic v. întoarce (II 1). – Variante: șiretlîc (GORJAN, H. II 194), șireclíc, șiriclíc (CONTEMPORANUL, II 253) s. n.

ȘIRETLÎ́C s. n. v. șiretlic.

ȘIRICLÍC s. n. v. șiretlic.

șiretlíc (-re-tlic) s. n., pl. șiretlícuri

șiretlíc s. n., pl. șiretlícuri

ȘIRETLÍC s. v. subterfugiu.

ȘIRETLÍC ~uri n. Procedeu șiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; stratagemă; șotie; truc; tertip. A recurge la ~uri. /<turc. șirretlik

șiretlic n. apucătură șireată, vicleșug: o întoarse însă la șiretlic ISP. [Turc. ȘIRRETLIK, șicană].

șiretlíc n., pl. urĭ (turc. șirretlik). Faptă de șiret: șiretlicurile vulpiĭ. – Și șireclíc, -iclíc. Vechĭ și șer-.

ȘIRETLIC s. stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleșug, (rar) șireție, (reg.) solomonie, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (înv.) marafet, măiestrie, (fam.) chichiță, chițibuș, manevră, merchez. (De ce ~ a uzat?)