Dicționare ale limbii române

25 definiții pentru șiret

ȘIRÉT2, -EÁTĂ, șireți, -te, adj. Care știe să profite de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile pe căi ocolite; care dovedește un caracter viclean, perfid. ♦ Plin de subtilitate, de finețe; rafinat; descurcăreț, abil. ♦ Care denotă, trădează viclenie, prefăcătorie, perfidie; care denotă abilitate, subtilitate, umor. Privire șireată. – Din tc. șirret.
ȘIRÉT1, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, mătase etc., țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ♦ Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și folosită mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; șnur. – Din tc. șerit.
ȘIRÉT2, -EÁTĂ, șireți, -te, adj. Care știe să profite de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile pe căi ocolite; care dovedește un caracter viclean, perfid. ♦ Plin de subtilitate, de finețe; rafinat; descurcăreț, abil. ♦ Care denotă, trădează viclenie, prefăcătorie, perfidie; care denotă abilitate, subtilitate, umor. Privire șireată. – Din tc. șirret.
ȘIRÉT1, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ♦ Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; șnur. – Din tc. șerit.
ȘIRÉT2, ȘIREÁTĂ, șireți, șirete, adj. (Despre oameni) Care știe să profite de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur, pentru a-și atinge scopurile pe căi ocolite (v. șmecher); (despre înfățișarea sau manifestările oamenilor) care dovedește un caracter viclean, perfid. Moviloaia e șireată, va trimite daruri la sultan și va făgădui haraci sporit. SADOVEANU, O. VII 148. Șireată și abilă, Nadina ii aluneca mereu printre degete ca argintul viu. REBREANU, R. I 259. Avea fața șireată și ochiul lui care plîngea mă supăra cînd îl simțeam pironit asupră-mi. GANE, N. II 191. ◊ Expr. A fi șiret ca oaia v. oaie. ◊ (Adverbial) Ochii îi sticleau șiret din pungile de grăsime. DUMITRIU, N. 286. ◊ (Substantivat) Nicoriță e șiret mare și vra să steie la loc bun, ori de-a izbîndi vodă, ori de-or izbîndi boierii. SADOVEANU, O. VII 120. Trebuie să fie un om, dar desigur un șiret afurisit, care vrea să mă prindă cu un plan subțire. Dar nu și-a găsit prostul! GALACTION, O. I 82. Îl cunosc, îi un șiret de frunte. ALECSANDRI, T. I 331. ♦ Plin de subtilitate, de finețe; rafinat. Închise puțin din ochiul sting și dete din cap c-un zîmbet șiret. VLAHUȚĂ, O. A. III 8. ◊ (Cu o nuanță de simpatie) E frumos și tinerel, Dar e sfios cînd e cu fete. Iar ele rîd și rÎd șirete Și pe furiș privesc la el. COȘBUC, P. I 87. El zîmbind îi zice iarăși cînd cu ochii o măsoară: «Dulce ești, dar și șireată, Mărioară, Mărioară!». PĂUN-PINCIO, P. 77. Tu ai rîde printre lacrimi și-ai ascunde negreșit în cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată. EMINESCU, O. IV. 37. ◊ (Adverbial) Ochii albaștri-verzui îi sticleau inteligent și șiret. REBREANU, R. I 33.
ȘIRÉT1, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fîșie, care, petrecută prin găuri sau butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strînge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. Se uită la cizmele cu șireturi. DUMITRIU, N. 45. Încerca o pereche de ghete nouă cu șireturi, sosite atunci din București. SANDU-ALDEA, D. N. 235. Mi-o plesnit șireturile de la rochie. ALECSANDRI, T. 396. Țesătură în fîșie folosită pentru a întări o cusătură. 2. Sfoară de bumbac, de obicei îmbrăcată în mătase colorată sau în fir și răsucită în două sau în trei; șnur. ♦ (De obicei la pl.) Ceapraz, găitan, brandenburg. El tușește, își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87. Jiletcă roșie cu șireturi de fir. NEGRUZZI, S. I 298.
șirét1 adj. m., pl. șiréți; f. șireátă, pl. șiréte
șirét2 s. n., pl. șiréturi
șirét adj. m., pl. șiréți; f. sg. șireátă, pl. șiréte
șirét s. n., pl. șiréturi
ȘIRÉT adj., s. 1. adj. v. șmecher. 2. adj. abil, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.) 3. s. v. ipocrit. 4. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~eată.)
ȘIRÉT s. 1. (prin Ban.) sârmă. (~ de ghete.) 2. șnur, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)
ȘIRÉT s. v. alică, glonț.
șirét (-eátă), adj. – Viclean, perfid. – Mr. șiret. Tc. (arab.) șirret (Roesler 609; Șeineanu, II, 327; Lokotsch 1916; Ronzevalle 106), cf. ngr. σιρέτης. – Der. șiretenie, s. f. (viclenie, perfidie); șiretlic (var. Mold. șireclic, șiriclic), s. n. (vicleșug, șmecherie), din tc. șirretlik; șireție, s. f. (înv., viclenie).
șirét (șireturi), adj. – Cordon, laț. – Mr., megl. șirit. Tc. șerit (Roesler 609; Șeineanu, II, 337; Lokotsch 1886), cf. ngr. σιρίτι.
ȘIRÉT2 ~eátă (~éți, ~éte) și substantival 1) (mai ales despre persoane) Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; hâtru; șmecher; viclean. 2) Care manifestă subtilitate în acțiuni; plin de abilitate în acțiuni. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă prefăcătorie; caracterizat prin abilitate; șmecher. Privire ~eată. /<turc. sirret
ȘIRÉT1 ~uri n. 1) Șnur cu care se încheie încălțămintea sau unele obiecte vestimentare. 2) Fâșie îngustă de țesătură sau de împletitură cu care se întăresc cusăturile hainelor sau care servește ca ornament la unele piese vestimentare. 3) Sfoară de bumbac, de mătase, de lână sau de metal, folosită ca ornament pentru unele obiecte (uniforme militare, draperii, tapițerii etc.); ceapraz; șnur; găitan; brandenburg. /<turc. șerit
șiret a. fin și isteț, viclean.: avea fața șireată. [Turc. ȘIRRET, răutăcios]. ║ m. om șiret: șiret cu șiret anevoie se înșală.
șiret n. panglică lătăreață, șnur: o jiletcă roșie cu șireturi de fir NEGR. [Turc. ȘIRET, galon].
2) șirét, -eátă adj., pl. ețĭ, ete (turc. șirret, răutăcĭos, cîrcotaș, d. ar. širret, răutate; ngr. sîrb. siret). Isteț, care nu poate fi înșelat: om, vulpoĭ șiret. Adv. Cu șiretenie: a privi șiret. – În nord șîrăt, -ată, pl. ețĭ, ete.
1) șirét n., pl. urĭ (turc. șerit, șerid, șiret, găitan; ngr. siriti, bg. sîrb. širit, šerit. Cp. cu sărad). Găitan lat cu care se mărginește saŭ se ornează o haĭnă ș. a.
ȘIRET s. 1. (prin Ban.) sîrmă. (~ de ghete.) 2. șnur, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)
ȘIRET adj., s. 1. adj. șmecher, viclean, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hîtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher. (E cam ~ dumnealui!) 2. adj. abil, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.) 3. s. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) fariseu, (reg.) proclet, (înv.) telpiz, (fig.) iezuit, tartuf, trombonist. (Mare ~ mai ești, amice!) 4. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~.)
șiret s. v. ALICĂ. GLONȚ.
a se trage de șireturi (cu cineva) expr. a fi în relații bune (cu cineva), a fi bun prieten (cu cineva); a se purta foarte familiar (cu cineva).

șiret dex online | sinonim

șiret definitie

Intrare: șiret (adj.)
șiret 2 adj. adjectiv
Intrare: șiret (șnur)
șiret 1 s.n. substantiv neutru