Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru șipot

ȘIPÓT, șipote, s. n. 1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere (și care este captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă). ♦ Jgheab, țeavă prin care se captează apa unui izvor. ♦ Țeavă de scurgere; burlan. 2. (Reg.) Loc unde o apă curge repede; vârtej. – Cf. bg. šepot „murmur”.
ȘÍPOT, șipote, s. n. 1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere (și care este captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă). ♦ Jgheab, țeavă prin care se captează apa unui izvor. ♦ Țeavă de scurgere; burlan. 2. (Reg.) Loc unde o apă curge repede; vârtej. – Cf. bg. šepot „murmur”.
ȘÍPOT, șipote, s. n. 1. Izvor a cărui apă țîșnește cu putere (și care este de obicei captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă). Cînta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n seară. ANGHEL, Î. G. 43. Suspină apele sfioase în fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore. IOSIF, P. 86. Colo sub nucii ce se văd în dosul casei e un șipot, o apă – s-o tot bei. SLAVICI, N. I 342. ◊ Fig. Cald sînge năpădește cu șipote pe gură. COȘBUC, P. II 201. ♦ Jgheab, țeavă sau uluc prin care se captează apa unui izvor. Stoica oprește la fîntina cu șipot, acoperită de o troiță de stejar. CAMIL PETRESCU, O. I 324. Copii cu cofe, un întreg norod adăsta la fîntîni și la șipotele noroioase. ANGHEL, PR. 110. Zăriră sub umbra unor sălcii pletoase o fîntînă cu trei șipote. POPESCU, B. III 10. ♦ Țeavă sau burlan de scurgere. Am admirat noua brînă de piatră. întreruptă pe alocurea de șipote grațioase prin care, scurgîndu-se apele de ploaie, va fi cruțată pe viitor învelitoarea cea de plumb. ODOBESCU, S. II 503. 2. Loc unde o apă curge foarte repede; curent, vîrtej. Sînt adîncimi mari, numite șipote. ȘEZ. VI 133.
șípot s. n., pl. șípote
șípot s. n., pl. șípote
ȘÍPOT s. ciuroi, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)
ȘÍPOT s. v. bulboacă, bulboană, cascadă, cataractă, cădere de apă, ochi, uluc, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.
ȘÍPOT ~e n. 1) Izvor care izbucnește cu putere din pământ. 2) Țeavă prin care curge apa dintr-un izvor; țurloi. /<sl. šipotu
șipot n. 1. izvor ce curge repede; 2. ulucul teascului de vie. [Onomatopee, după sgomotul ce-l produce (cf. slav. ȘĬPOTŬ, susur)].
șípot n., pl. e (vsl. šĭpotŭ, šĭputŭ, murmur de apă, cĭuruire, bg. šepot, șoaptă, sîrb. sopot, šopot, cascadă. V. șopot). Izvor care țîșnește și cade cĭuruind. – La Moxa (Hîjdăŭ, Cuv. I, 386) șípoc.
ȘIPOT s. ciuroi, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)
șipot s. v. BULBOACĂ. BULBOANĂ. CASCADĂ. CATARACTĂ. CĂDERE DE APĂ. OCHI. ULUC. VALVÎRTEJ. VÎLTOARE. VÎRTEJ. VOLBURĂ.
șípot, -e, s.n. – 1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere. 2. Locul unde o apă curge repede. Șipot, cascadă pe valea Nadoșa, în apropiere de Săpânța. – Cf. bg. šepot „murmur” (DEX).

șipot dex online | sinonim

șipot definitie

Intrare: șipot
șipot substantiv neutru