Dicționare ale limbii române

2 intrări

17 definiții pentru șinuire

ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV. Tranz. A pune șine (la o roată de lemn, p. ext. la un vehicul), a fereca. – Șină + suf. -ui.
ȘINUÍRE, șinuiri, s. f. Acțiunea de a șinui și rezultatul ei; șinuit1. – V. șinui.
ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV. Tranz. A pune șine (la o roată de lemn, p. ext. la un vehicul), a fereca. – Șină + suf. -ui.
ȘINUÍRE, șinuiri, s. f. Acțiunea de a șinui și rezultatul ei; șinuit1. – V. șinui.
ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la roți; p. ext. la vehicule) A pune șine; a fereca. Gospodarii de la cîmp își șinuiesc roțile carălor. SADOVEANU, F. J. 686. Căruța și-o șinuia. ȘEZ. XX 69.
ȘINUÍRE, șinuiri, s. f. Acțiunea de a șinui.
șinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șinuiésc, imperf. 3 sg. șinuiá; conj. prez. 3 să șinuiáscă
șinuíre s. f., g.-d. art. șinuírii; pl. șinuíri
șinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șinuiésc, imperf. 3 sg. șinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șinuiáscă
șinuíre s. f., g.-d. art. șinuírii; pl. șinuíri
ȘINUÍ vb. v. fereca.
ȘINUÍRE s. v. ferecare.
A ȘINUÍ ~iésc tranz. (roți, sănii etc.) A înzestra cu șine (pentru a feri de uzură sau pentru a mări posibilitatea de alunecare, de rezistență); a încălța. /șină + suf. ~ui
șinuì v. a lega cu șine: roți șinuite.
șinuĭésc v. tr. (d. șină). Leg cu șine: roate șinuite. Aștern cu șine: drumu șinuit (cale ferată).
ȘINUI vb. a fereca. (A ~ carul, roata.)
ȘINUIRE s. ferecare, ferecat, șinuit. (~ unei roți.)

șinuire dex online | sinonim

șinuire definitie

Intrare: șinui
șinui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: șinuire
șinuire substantiv feminin