ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV. Tranz. A pune șine (la o roată de lemn, p. ext. la un vehicul), a fereca. – Șină + suf. -ui.

ȘINUÍRE, șinuiri, s. f. Acțiunea de a șinui și rezultatul ei; șinuit1. – V. șinui.

ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV. Tranz. A pune șine (la o roată de lemn, p. ext. la un vehicul), a fereca. – Șină + suf. -ui.

ȘINUÍRE, șinuiri, s. f. Acțiunea de a șinui și rezultatul ei; șinuit1. – V. șinui.

ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la roți; p. ext. la vehicule) A pune șine; a fereca. Gospodarii de la cîmp își șinuiesc roțile carălor. SADOVEANU, F. J. 686. Căruța și-o șinuia. ȘEZ. XX 69.

ȘINUÍRE, șinuiri, s. f. Acțiunea de a șinui.

șinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șinuiésc, imperf. 3 sg. șinuiá; conj. prez. 3 să șinuiáscă

șinuíre s. f., g.-d. art. șinuírii; pl. șinuíri

șinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șinuiésc, imperf. 3 sg. șinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șinuiáscă

șinuíre s. f., g.-d. art. șinuírii; pl. șinuíri

ȘINUÍ vb. v. fereca.

ȘINUÍRE s. v. ferecare.

A ȘINUÍ ~iésc tranz. (roți, sănii etc.) A înzestra cu șine (pentru a feri de uzură sau pentru a mări posibilitatea de alunecare, de rezistență); a încălța. /șină + suf. ~ui

șinuì v. a lega cu șine: roți șinuite.

șinuĭésc v. tr. (d. șină). Leg cu șine: roate șinuite. Aștern cu șine: drumu șinuit (cale ferată).

ȘINUI vb. a fereca. (A ~ carul, roata.)

ȘINUIRE s. ferecare, ferecat, șinuit. (~ unei roți.)