ȘILBÓC, șilboace, s. n. (Germanism în Transilv.) 1. Santinelă, planton. Cătana nu stă pe loc, Fâr’ numai cînd stă șilboc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. 2. Pază, gardă; locul unde se stă de pază. D-ar ploua ploaie de foc, El se plimbă prin șilboc. BIBICESCU, P. P. 133. Toți au casă, toți au loc, Numai io stau la șilboc. HODOȘ, P. P. 209. Și te pune la șilboc, De-ar fi ploaie, de-ar fi foc. id. ib. 222.

ȘILBÓC, șilboace, s. n. (Reg.) Sentinelă, planton. ♦ Pază, gardă; locul unde se stă de pază. – Germ. Schildwache.

ȘILBÓC s. v. pază, santinelă, strajă, veghe.

șilbóc (-ci), s. m. – (Trans.) Santinelă. Germ. Schildwache (Tiktin), cf. sb. silbok.

șilbóc n., pl. urĭ (germ. schild-wache, de unde și sîrb. šilbok). Trans. Ban. Gardă, strajă, planton: a sta la șilboc, a sta șilboc (a sta de planton, de santinelă).

șilboc s. v. PAZĂ. SANTINELĂ. STRAJĂ. VEGHE.