Dicționare ale limbii române

27 definiții pentru șic

ȘIC1 s. n. Eleganță, distincție, bun-gust (în îmbrăcăminte, în atitudini). ◊ (Adjectival) O femeie șic. ◊ (Adverbial) Se îmbracă șic. ♦ Lucru care amuză, care are haz. – Din fr. chic.
ȘIC2, șicuri, s. n. (Reg.) Fiecare dintre micile foițe de metal lucios care se aplică drept podoabă pe unele haine femeiești; fluture, paietă. – Din sb. šik, magh. sik.
ȘIC1 s. n. Eleganță, distincție, bun-gust (în îmbrăcăminte, în atitudini). ◊ (Adjectival) O femeie șic. ◊ (Adverbial) Se îmbracă șic. ♦ Lucru care amuză, care are haz. – Din fr. chic.
ȘIC2, șicuri, s. n. Fiecare dintre micile foițe de metal lucios care se aplică drept podoabă pe unele haine femeiești; fluture, paietă. – Din scr. šik, magh. sik.
ȘIC1 s. n. (Franțuzism) Eleganță, distincție, gust (în îmbrăcăminte, în modul de comportare). A făcut din o legătură plină de șic un lucru neînsemnat. GHEREA, ST. CR. I 279. Pe asta n-am prea observat-o, mi se pare însă că nu prea are șic. CONTEMPORANUL, VII 484. ♦ Lucru care amuză, care are haz. Nu lasă el două mii de lei! – Zi că-ți lasă o mie, tot e bine. – Apoi nu. Șicul e să lase două. CARAGIALE, M. 226.
ȘIC2, șicuri, s. n. (Mai ales la pl.) Mici foițe de metal lucios care se aplică ca podoabă, în special pe unele haine femeiești. V. fluture. La această casă Naltă și frumoasă, Cu var văruită, Cu șic șicuită, Cu aur boltită. PAMFILE, la CADE.
șic1 adj. invar.
șic2 (eleganță) s. n.
șic3 (poleială, paietă) (reg.) s. n., pl. șícuri
șic adj. invar.
șic (eleganță) s. n.
șic (poleială, paietă) s. n., pl. șícuri
ȘIC adj. v. ales, distins, elegant, fin, rafinat, select, stilat, subtil.
ȘIC s. v. bun-gust, distincție, eleganță, fluturaș, fluture, paietă, poleială, rafinament, staniol.
ȘIC s.n. (Argotic) Eleganță, distincție, gust. ♦ Lucru care amuză. [< fr. chic].
ȘIC I. s. n. eleganță, distincție, bun gust. ◊ lucru care amuză. II. adj. inv. elegant, distins, cu gust. (< fr. chic)
șic s. n.1. Distincție, eleganță. – 2. (Adj. invar.) Elegant. Fr. chic.
ȘIC1 n. 1) Eleganță dezinvoltă, bazată pe un gust ales. 2) Rafinament spiritual; lucru amuzant. /<fr. chic
ȘIC2 adj. 1) Care vădește un gust rafinat; extrem de elegant. Rochie ~. 2) Care satisface gusturile unei persoane; în conformitate cu gusturile cuiva. O fată ~. /<fr. chic
ȘIC3 ~uri n. Placă mică de metal lucios, care se aplică pe unele haine ca podoabă; paietă, fluture. /<sb. šik, ung. sik
șic n. fam. 1. eleganță: îmbrăcat cu șic; 2. haz: glume cu șic (= fr. chic).
șic n. foițe fine de alamă, zinc, beteală. [Ung. SIK].
2) *șic n., pl. urĭ (fr. chic, d. germ. [ge]schick, ținută, atitudine). Eleganță în haĭne saŭ în mișcărĭ: a avea șic în îmbrăcăminte. Haz: vorbă cu șic.
1) șic n., pl. urĭ (sîrb. slovac, ceh. šik, pol. szyk; ung. sik). Vechĭ. Fluturĭ ornamentalĭ: șic alb și galben (col.). Azĭ. Trans. și rar Munt. (Bz.). Staniol.
șic s. v. BUN-GUST. DISTINCȚIE. ELEGANȚĂ. FLUTURAȘ. FLUTURE. PAIETĂ. POLEIALĂ. RAFINAMENT. STANIOL.
șic adj. v. ALES. DISTINS. ELEGANT. FIN. RAFINAT. SELECT. STILAT. SUBTIL.
ȘIC 1. Șicae t. (16 B I 81). 2. Șicone, M. (16 B II 98). 3. Șicoe (Moț).

șic dex online | sinonim

șic definitie

Intrare: șic (eleganță)
șic substantiv neutru
Intrare: șic (paietă)
șic substantiv neutru
Intrare: Șic
Șic