ȘIȚUÍ, șițuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A acoperi cu șiță o casă. – Șiță + suf. -ui.

ȘIȚUÍ, șițuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu șiță o casă. – Șiță + suf. -ui.

ȘIȚUÍ, șițuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi, a înveli o casă cu șiță. (Refl. pas.) Harnici, de omenie... așezați, strîngători, curțile noastre le îngrădirăm, casele se șițuiră. DELAVRANCEA, S. 227.

șițuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șițuiésc, imperf. 3 sg. șițuiá; conj. prez. 3 să șițuiáscă

șițuí vb., ind. prez. 1 sg. 3 pl. șițuiésc, imperf. 3 sg. șițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șițuiáscă

A ȘIȚUÍ ~iésc tranz. (case) A acoperi cu șiță. /șiță + suf. ~ui

șițuĭésc v. tr. Munt. Acoper cu șiță.