șiștoácă, șiștoáce, s.f. (reg.) 1. vale îngustă și puțin adâncă, în pantă; jgheab, văiugă. 2. cădere de apă. 3. (despre plutărit) poartă principală a stăvilarului prin care ies buștenii și plutele.

șiștóacă f., pl. oace (cp. cu răstoacă). Hogaș, drum pe unde se scurg apele: hornurile (?) și șiștoacele drumurĭ ale puhoaĭelor (Ureche, Legende, Bucureștĭ, 1896, 39 ș. a. la Tkt.).