ȘFĂRUÍ, șfăruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lega cu sfoară. – Șfară2 + suf. -ui.

ȘFĂRUÍ, șfăruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A lega cu sfoară. – Șfară2 + suf. -ui.

ȘFĂRUÍ, șfăruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A lega cu sfori. Nu-mi ședea tocmai rău în uniforma mea de dorobanț, cu opincile bine șfăruite. GANE, N. II 91.

șfăruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șfăruiésc, imperf. 3 sg. șfăruiá; conj. prez. 3 să șfăruiáscă

șfăruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șfăruiésc, imperf. 3 sg. șfăruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șfăruiáscă