ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

ȘERPOÍ vb. IV v. șerpui.

ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea (sau a forma în mișcare) o linie unduitoare ca mersul șarpelui; a undui. între munții cu granitul sur, Arieșul, șoseaua și linia îngustă a trenului șerpuiesc împletindu-se cu poduri de piatră. C. PETRESCU, S. 225. Apucase pe drumuri ce șerpuiau pe coasta Negrilesii. AGÎRBICEANU, S. P. 19. O cărăruie mică șerpuiește pe coastă. DUNĂREANU, CH. 104. Luci pe fața mării un fulger șerpuind. Urmat d-un tare trăsnet. BOLINTINEANU, O. 242. ◊ Fig. Ideea măreață a țării șerpuia prin suflete sub forma unoi fiori, ce se aninau de nimicurile trecătoare ale ceasului de acum. D. ZAMFIRESCU, R. 254. ◊ Tranz. În picioare lîngă sac, se-nțepeni și el, măsurînd cu ochii munții fugari care-și șerpuiau spinările negre în zarea albastră. MIRONESCU, S. A. 131. Soarele, la zori, șerpuiește munții Triestului cu chenare de rubin, iar la amiezi sparge și risipește curcubeie. DELAVRANCEA, S. 70. ♦ Tranz. A străbate, a brăzda cu linii ondulate. Cîmpiile... păreau o mare de omăt șerpuită ici-colea de dungulițe cenușii, ale cărora capete nu le mai zăreai. CONTEMPORANUL, VI 104. ◊ Fig. Fiori reci mă șerpuiră la gîndul că putea fi lipsă o treaptă și să lunec în gol. CAZABAN, V. 63. – Variantă: șerpói (ALECSANDRI, P. I 237) vb. IV.

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuí vb., ind. prez. 3 sg. șerpuiéște, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șerpuiáscă

șerpuínd adj. m., pl. șerpuínzi; f. sg. șerpuíndă, pl. șerpuínde

ȘERPUÍND adj. v. cotit, întortocheat, sinuos, sucit, șerpuit, șerpuitor.

A ȘERPUÍ ~iésc intranz. (despre drumuri, râuri etc.) A face cotituri pe parcurs; a-și schimba direcția, formând o linie ondulată, ca mersul șarpelui. /șarpe + suf. ~ui

șerpuì v. a avea un curs întortochiat, a curge în zigzag (cum umblă șarpele); râul șerpuiește.

șerpuĭésc v. intr. (d. șerpe). Înaintez ca mersu unuĭ șarpe, mă întind cu ocolurĭ, curg întortocheat: drumu, rîu șerpuĭește pin munțĭ.

șerpuind adj. v. COTIT. ÎNTORTOCHEAT. SINUOS. SUCIT. ȘERPUIT. ȘERPUITOR.