ȘERPOÁICĂ, șerpoaice, s. f. Femela șarpelui; șerpoaie. ♦ Epitet pentru o femeie vioaie, seducătoare sau perfidă, vicleană. – Șarpe + suf. -oaică.

ȘERPOÁICĂ, șerpoaice, s. f. Femela șarpelui; șerpoaie. ♦ Epitet pentru o femeie vioaie, seducătoare sau perfidă, vicleană. – Șarpe + suf. -oaică.

ȘERPOÁICĂ, șerpoaice, s. f. 1. Femela șarpelui. Fata... văzu în depărtare venind spre ea o șerpoaică cu doi pui după ea. POPESCU, B. IV 17. Ipate se și prinde în joc lîngă un puișor de fată, căreia îi jucau ochii în cap ca la o șerpoaică. CREANGĂ, P. 167. Cu ochii ca o șerpoaică Și hoață ca o vulpoaică. ȘEZ. IV 219. 2. Fig. Femeie vioaie și neastîmpărată sau șireată, vicleană. Așa ai spus și cucoansi Aretia, șerpoaică ce ești. SADOVEANU, O. VIII 47. Această șerpoaică de văduvă... se va tîrî la pămînt și-mi va uda picioarele cu lacrimi. GANE, N. III 81. Doar oi mai zări odată Pe șerpoaica cea de fală, Care-amar m-a înșelat Și în codri m-a băgat. ALECSANDRI, P. P. 313.

șerpoáică s. f., g.-d. art. șerpoáicei; pl. șerpoáice

șerpoáică s. f., g.-d. art. șerpoáicei; pl. șerpoáice

ȘERPOÁICĂ s. (reg.) șerpoaie.

ȘERPOÁICĂ ~ce f. 1) Femelă a șarpelui. 2) fig. Femeie zglobie, ademenitoare și vicleană. /șarpe + suf. ~oaică

șerpoáĭcă f., pl. e. Femelă de șarpe. Fig. Femeĭe seducătoare.

ȘERPOAICĂ s. (reg.) șerpoaie.

a fuma ca o șerpoaică expr. (d. femei) a fuma foarte mult / excesiv.