ȘERPIȘÓR, șerpișori, s. m. Diminutiv al lui șarpe, șerpurel; fig. om zglobiu, neastâmpărat. – Șarpe + suf. -ișor.

ȘERPIȘÓR, șerpișori, s. m. Diminutiv al lui șarpe; șerpurel; fig. om zglobiu, neastâmpărat. – Șarpe + suf. -ișor.

ȘERPIȘÓR, șerpișori, s. m. Diminutiv al lui șarpe; fig. om zglobiu, neastîmpărat. V. drăcușor. Ce rost își are pofta nebună a șerpișorilor mei de copii aici. SAHIA, N. 32.

șerpișór s. m., pl. șerpișóri

șerpișór s. m., pl. șerpișóri

ȘERPIȘÓR s. (ZOOL.) șerpuleț, șerpurel.

ȘERPIȘÓR ~i m. (diminitiv de la șarpe) fig. Ființă vioaie neastâmpărată. /șarpe + suf. ~ișor

ȘERPIȘOR s. (ZOOL.) șerpuleț, șerpurel.