Dicționare ale limbii române

2 intrări

27 definiții pentru șerpe

ȘÁRPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1,60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Cornelia austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi comoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ◊ Compus: șarpe-orb = nume dat unor specii de șopârle. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șérpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
ȘÉRPE s. m. v. șarpe.
ȘÁRPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șérpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
ȘÉRPE s. m. v. șarpe.
ȘÁRPE, șerpi, s. m. Reptilă (de obicei veninoasă) cu corpul cilindric și lung, fără picioare, care se tîrăște printr-o mișcare ondulată a corpului. Țipă-un pescăruș stingher Și șerpii dorm sub salcia cojită. DRAGOMIR, P. 28. Atunci cînd Călifar ridica stăvilarul și slobozea pe scoc cimpoiul apei, apa fluiera cum fluieră un șarpe încolțit de flăcări. GALACTION, O. I 44. Pe coasta unei stînci se mișcă un șarpe lung, pe care îl ochește de sus un vultur. ALECSANDRI, O. P. 350. ◊ (În comparații, cu aluzie la mișcările ondulate ale animalului sau la vioiciunea lui, în special la mobilitatea ochilor lui) Lung și subțire, Oltul suie ca un șarpe. BOGZA, C. O. 18. Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I 449. Ca la șerpi îi umblă ochii. COȘBUC, P. I 50. ◊ Expr. A țipa (sau a striga) ca din (sau ca în) gură de șarpe v. gură (I 1). A se zvîrcoli ca în gură de șarpe v. gură (I 1). Gaură de șarpe v. gaură. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune cînd cineva se simte ispitit să facă sau să spună ceea ce n-ar trebui. (Cu pronunțare regională) Să nu care cumva să. te muște șărpele de inimă și s-o săruți pînă ce nu-i aduce-o la mine. ȘEZ. IV 174. A mușca (pe cineva) șarpele invidiei, al vanității = a fi cuprins de invidie, de vanitate. Șarpele vanității m-a mușcat de sfîrcul inimii mele. CARAGIALE, O. VII 102. A încălzi un șarpe la sîn v. s î n (1). A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra un om rău, iute la mînie. ◊ Compuse: șarpe-de-casă = specie de șarpe neveninos, care trăiește la țară pe lîngă case; șarpe-cu-clopoței = crotal; șarpe-cu-ochelari = cobra; (Bot.) iarba-șerpilor = broscarită (2); capul-șarpelui v. c a p1 (I 6). ♦ Fig. (Uneori ca epitet pe lîngă un nume, de care se leagă prin prep. «de») Om rău, viclean. Anca mea, n-ai grijă de nimica. – Vino să croim de lucru șarpelui de Vlad. DAVILA, V. V. 97. – Variantă: șérpe (CREANGĂ, P. 55, NEGRUZZI, S. I 13) s. m.
ȘÉRPE s. m. v. șarpe.
șárpe s. m., pl. șerpi
șárpe s. m., pl. șerpi
ȘÁRPE s. 1. (ZOOL.) ofidian, (reg.) gândac, pește, (înv.) zmeu. 2. (ZOOL.) șarpe-cu-clopoței (Crotalus horridus) = crotal, (înv.) șarpe-sunător; șarpe-cu-ochelari (Naja naja) = cobră, (rar) naja. 3. (ENTOM.) șarpe-orb (Iulus terrestris) = iulus. 4. (ASTRON.; art.) (reg.) calea-rătăciților.
ȘÁRPE s. v. balaur, membru, penis, serpentină, țipar.
șárpe (șérpi), s. m. – Reptilă tîrîtoare cu corpul cilindric. – Var. Mold. șerpe. Mr. șarpe, megl. șarpi, istr. șǫrpe. Lat. sĕrpes în loc de sĕrpens (Diez, I, 380; Pușcariu 1527; REW 7855), cf. it., port. serpe. – Der. șerpoaică (var. șerpoaie), s. f. (femela șarpelui; harpie, femeie perfică); șerpamă, s. f. (Banat, mulțime de șerpi); șerpar, s. m. (anghilă, Cobitis fossilis; varietate de acvilă, Circaetus gallicus); șerpar, s. n. (brîu lat de piele); șerpesc, adj. (de șarpe); șerpește, adv. (ca șerpii); șerpiu, adj. (de șarpe); șerpînță, s. f. (gențiană, Gentiana cruciata); pe care Pușcariu 1583 și REW 7856 îl derivă de la un lat. *sĕrpentia; șerpariță, s. f. (plantă, Polygala vulgaris); șerpos, adj. (de șarpe); șerpui, vb. (a merge ca șarpele); șerpuitor, adj. (care șerpuiește); șerpuitură, s. f. (sinuozitate). – Der. neol. serpentin, adj.; serpentină, s. f., din fr.
ȘÁRPE șerpi m. 1) la pl. Ordin de reptile cu corpul lung, cilindric, foarte flexibil, lipsit de picioare. 2) Reptilă din acest ordin. ◊ A se zvârcoli ca în gură de ~ a nu-și găsi locul de durere, de spaimă sau de nerăbdare. A călca ~le pe coadă a deranja foarte tare pe cineva. A încălzi un ~ la sân a ocroti un om nerecunoscător. A sări ca mușcat de ~ a fi cuprins brusc de mânie. ~-de-casă specie de șarpe neveninos, care trăiește în apropierea caselor. ~ cu clopoței specie de șarpe veninos, a cărui coadă este acoperită cu solzi care produc un sunet caracteristic; crotal. ~ cu ochelari specie de șarpe veninos, cu gâtul plat, pe care se disting pete de forma unor ochelari; cobră. 3) fig. Om fățarnic; ipocrit. /<lat. serpens
șarpe m. reptil lunguieț, cilindric și fără picioare, ca vipera, năpârca, etc.; șarpe sunător, șarpe veninos, astfel numit din cauza sgomotului produs de inelele mobile ce termină coada-i; 2. ceva încolăcit ca un șarpe: șerpi de foc; 3. fig. om rău și nerecunoscător: șarpe ce ești! 4. fig. demon: șarpele ambiției îl mușcă de inimă AL. [Mold. șerpe = lat. SERPENS].
șerpe m. Mold. Tr. V. șarpe.
Șerpi m. pl. Insula Șerpilor, insulă stâncoasă în Marea-Neagră, în dreptul brațului Kilia. Dela 1878 în posesiunea României.
șárpe m., pl. șerpĭ (mlat. sĕrpes, format din nom. cl. sĕrpens, gen. -éntis, vrom. șearpe, de unde și mold. lit. șerpe; vgr. ῾erpetón, tîrîtor, scr. sarpa-s, șarpe; it. pg. serpe, serpente, pv. cat. serp, fr. serpent, sp. sierpe, serpiente. Cp. cu rece). Un reptil fără picĭoare (lung ca un cilindru care se supțiază spre coadă) și care înaintează tîrîndu-se, ca: năpîrca saŭ vipera, culubru, naja saŭ cobra, crotalu, boa ș. a. (V. ofidian). Pin anal. Lucru în formă de șarpe, cum îs limbile de foc, flacările. Fig. Om perfid, ingrat și răŭ. Limbă de șarpe, om foarte bîrfitor. Ochĭ de șarpe, ochĭ viĭ, pătrunzătorĭ și iscoditorĭ. A încălzi șarpele la sîn, a face bine unuĭa care-țĭ va face răŭ pe urmă. Șarpele luĭ Faraon, mic cilindru de sulfo-cianură de mercur care, aprins, se desfășoară ca un șarpe. A te mușca de inimă șarpele ambițiuniĭ, a începe să simțĭ ambițiune. – În est lit. șerpe, pop. șărpĭ. V. gîndac.
șérpe, V. șarpe.
șarpe s. v. BALAUR. MEMBRU. PENIS. SERPENTINĂ. ȚIPAR.
ȘARPE s. 1. (ZOOL.) ofidian, (reg.) gîndac, pește, (înv.) zmeu. 2. (ZOOL.) șarpe-cu-clopoței (Crotalus horridus) = crotal, (înv.) șarpe-sunător; șarpe-cu-ochelari (Naja naja) = cobră. 3. (ASTRON.; art.) (reg.) calea-rătăciților.
ȘARPE. Subst. Șarpe, șerpișor (dim.), șerpulete (pop.), șerpurel (pop.), șerpoi (augm.); șerpoaică, șerpoaie (rar), șerpuliță (rar), șarpe-de-apă; șarpe-de-casă; viperă, viperă-cu-corn; crotal, șarpe-cu-clopoței; cobra, șarpe-cu-ochelari; boa, boa-constrictor, piton. Șerpărie. Adj. Șerpesc, șerpiu (rar). Vb. A se tîrî. Adv. Șerpește.
șárpe monetár sint. s. (ec., fin.) Limite, socotite normale, ale fluctuației cursului pentru un ansamblu de monede ◊ „Agenția France Presse transmite numeroase reacții față de retragerea francului din sistemul monetar al flotării concertate [...] Comisia C.E.E., întrunită luni la Bruxelles, a luat în dezbatere problema retragerii francului din «șarpele monetar».R.l. 17 III 76 p. 6. ◊ „Este semnificativ că în R.F.G. cercuri influente se pronunță tot mai limpede în favoarea renunțării la «șarpele monetar», menținerea lui devenind prea costisitoare pentru economia vest-germană [...] Ziarul «Les Echos» consideră că preocuparea principală nu trebuie să constea în a salva ceea ce comentatorul numește «celebra reptilă monetară» ci de a se trece la o veritabilă reformă monetară.” R.l. 20 X 76 p. 6. ◊ „Suedia a anunțat devalorizarea coroanei cu 10 la sută și ieșirea din acordul «șarpele monetar» vest-european, acord destinat să reprezinte prima etapă a unei Uniuni monetare și economice vest-europene.” R.l. 30 VIII 77 p. 7; v. și Sc. 12 I 77 p. 6 (calc. după fr. serpent monétaire; PR 1972)
șárpe, șerpi, s.m. – (zool.; mit.) Șarpele casei, motiv zoomorf pe porțile maramureșene. Motivul își trage originea din credința străveche în șarpele casei, păzitorul de rele al gospodăriei. O reprezentare mai recentă, corespunzând credinței Evului Mediu, constă în combinarea șerpilor, sculptați pe stâlpii laterali ai porților, cu îngeri stilizați, având aripile întinse și fiind plasați deasupra. Pare a fi vorba de un sincretism între simbolul arhaic și cel creștin, șarpele semnificând, în acest caz, duhurile rele, dominate de îngerii păzitori ai gospodăriei (Nistor, 1977: 16). – Lat. pop. serpes, -is (= serpens) „șarpe, vierme” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).
Șerpătești; Șerp/ău, -e, -elea, -eni v. Șarpe 1 – 5.
a încălzi un șarpe la sân expr. (pop.) a ajuta / a favoriza o persoană nerecunoscătoare.
a urla ca din gură de șarpe expr. a urla foarte tare.
a-i trece (cuiva) un șarpe rece prin sân expr. (pop.) a se speria foarte tare.
a-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei expr. a fi cuprins de invidie.

șerpe dex online | sinonim

șerpe definitie

Intrare: șarpe
șarpe substantiv masculin
șerpe substantiv masculin
Intrare: Șerpe
Șerpe