șerbegíu s. m., art. șerbegíul; pl. șerbegíi, art. șerbegíii (-gi-ii)

șerbegíu s. m., art. șerbegíul; pl. șerbegíi, art. șerbegíii

șerbegíu, șerbegíi, s.m. (înv.) 1. persoană care prepara sau vindea șerbet. 2. boiernaș care oferea domnului șerbetul și îngrijea de dulcețuri.

șerbegiu m. 1. od. șerbegi-bașa, boiernașul curții fanariote care oferia Domnului șerbetul și îngrijia de dulcețuri; 2. cel ce prepară sau vinde șerbet. [Turc. ȘERBETJI].

șerbegíŭ m. (turc. șerbetci). Vechĭ. Făcător saŭ vînzător de șerbet.