Dicționare ale limbii române

2 intrări

10 definiții pentru școlire

ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
ȘCOLÍRE, școliri, s. f. Acțiunea de a (se) școli, instruire. – V. școli.
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
ȘCOLÍRE, școliri, s. f. Acțiunea de a (se) școli, instruire. – V. școli.
școlí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlésc, imperf. 3 sg. școleá; conj. prez. 3 sg. și pl. școleáscă
școlíre s. f., g.-d. art. școlírii; pl. școlíri
ȘCOLÍ vb. v. instrui, învăța.
școlésc v. tr. (d. școală; rus. školítĭ). Fam. Învăț, instruĭesc: copil bine școlit. Fig. Bat, învăț minte: lasă, că te-oĭ școli eŭ!
școli vb. v. INSTRUI. ÎNVĂȚA.
școli, școlesc I. v. t. a instrui temeinic (pe cineva) într-un anumit domeniu. II. v. r. a se instrui, a se perfecționa într-un anumit domeniu.

școlire dex online | sinonim

școlire definitie

Intrare: școli
școli conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv reflexiv
Intrare: școlire
școlire substantiv feminin