ȘCOLĂRÍȚĂ, școlărițe, s. f. Elevă a unei școli (1). – Școlar + suf. -iță.

ȘCOLĂRÍȚĂ, școlărițe, s. f. Elevă a unei școli (1). – Școlar + suf. -iță.

ȘCOLĂRÍȚĂ, școlărițe, s. f. Elevă a unei școli elementare sau medii. Tu luai note ca o școlăriță cuminte. BARANGA, I. 172. Un pîlc de școlărițe ilumină sala. GALACTION, O. I 57. Cea dinții școlăriță a fost însăși Smărăndița popii. CREANGĂ, A. 2.

școlăríță s. f., g.-d. art. școlăríței; pl. școlăríțe

școlăríță s. f., g.-d. art. școlăríței; pl. școlăríțe

ȘCOLĂRÍȚĂ s. elevă.

ȘCOLĂRÍȚĂ ~e f. Fată care învață într-o școală; elevă. /școlar + suf. ~iță

școlăríță, școlăríțe, s.f. (reg.) învățătoare.

ȘCOLĂRIȚĂ s. elevă.