Dicționare ale limbii române

31 definiții pentru șchiopi

ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus.
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop.
ȘCHIOP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Din lat. *excloppus.
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Din lat. *excloppare sau din șchiop.
SCHIOP, -OÁPĂ adj. v. șchiop.
SCHIOPÁ vb. I v. șchiopa.
ȘCHIOP, ȘCHIOÁPĂ, șchiopi, șchioape, adj. (Despre ființe) Care are un picior mai scurt sau căruia îi lipsește cu totul un picior; infirm de un picior. Era o cățea albă, șchioapă de cînd o împușcase. REBREANU, R. I 149. Un ciocîrlan șchiop se vede viind, cît ce putea. CREANGĂ, P. 93. Cînd era mică, a căzut din scrînciob și de atunci e cam șchioapă. NEGRUZZI, S. I 59. ◊ (Substantivat) Leșii-n vale, pe sub plopi, Se crucesc, se cred miopi-Ce văd ei? Din cetățuie Doi cu doi, vreo zece șchiopi. COȘBUC, P. I 329. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu ritm defectuos; nereușit. Neavînd învăț și normă, Fantazia fără formă Rătăcit-a vai! cu mersul: Negru-i gîndul, șchiop e versul. EMINESCU, O. IV 292. – Variantă: schiop, schioápă (RETEGANUL, P. III 62, ISPIRESCU, L. 48, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 421) adj.
ȘCHIOPÁ, șchiopez și șchiop, vb. I. Intranz. (Despre ființe, și în forma șchiopa) 1. A deveni șchiop. Ș-au tocit potcoavele, au șchiopat și i-am lăsat în drum. DELAVRANCEA, O. II 110. Împăratul l-a-ntrebat Cum... de-a șchiopat? CONTEMPORANUL, III 730. 2. A șchiopăta. Astă fată bine joacă, Numai are că cam șchioapă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. – Variantă: schiopá vb. I.
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; f. sg. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopá vb., ind. prez. 1 sg. șchiopéz, 3 sg. și pl. șchiopeáză
ȘCHIOP adj. v. șontâcăit.
ȘCHIOP s. v. pietin.
ȘCHIOPÁ vb. v. șchiopăta.
șchiop (-oápă), adj. – Olog, cotonog, cu un picior mai scurt, șontorog. – Mr., megl. șcl’op, istr. șliop. Lat. cloppus (Pușcariu 1550; REW 1997; Tiktin), cf. v. fr., prov. clop. Rom. presupune *scloppus, cf. alb. škjep (Philippide, II, 643), fr. écloper; s- s-ar putea explica prin lat. ex-, sau poate printr-o contaminare cu lat. stloppus „zgomot”, cf. v. it. schioppo „plescăit, trosnet”, care s-ar fi zis pentru zgomotul ritmic al mersului, cf. cat. esclop „copită”. Uz general (ALR, I, 71). Der. șchiopa, vb. (a merge, a rămîne șchiop; a ciomăgi), cuvînt de uz general (ALR, I, 95), pe care Tiktin și Candrea îl derivă din lat. exclǒppāre; șchioapă, s. f. (palmă), numită așa, căci măsurînd ceva cu degetul mare și arătătorul deschis, repetarea mișcării seamănă cu o șchiopătare); șchiopăta, vb. (a umbla șontîc; a proceda greșit), probabil prin intermediul unei der. expresive din lat. exclǒppitāre, după Pușcariu 1549 și Candrea; din *cloppicāre, cu schimbul de suf., după Tiktin și REW 1996); șchiopă(tă)tură, s. f. (șchiopătare); șchiopesc, adj. (de șchiop); șchiopește, adv. (ca șchiopii); șchiopî(r)c, interj. (imită șchiopătatul); șchiopîrlan, s. m. (șchiop), cu un suf. expresiv, cf. țopîrlă, ciocîrlă.
ȘCHIOP ~ioápă (~iopi, ~ioápe) 1) și substantival (despre ființe) Care merge șchiopătând; infirm de un picior; cotonog; șontorog. Cal ~. 2) (despre obiecte cu picioare) Care nu se sprijină uniform pe toate picioarele; lipsit de echilibru. 3) fig. (despre versuri) Care are ritm sau rimă defectuoasă. /<lat. excloppus
A ȘCHIOPÁ ~éz 1. intranz. rar v. A ȘCHIOPĂTA. 2. tranz. A face să devină șchiop; a vătăma la picioare; a șontorogi. /<lat. excloppare
șchiopí, șchiopésc, vb. IV (reg.; despre ființe) a face să devină șchiop.
șchiop a. și m. 1. care n’are decât un picior, care merge rău; 2. fig. defectuos: versuri șchioape. [Lat. vulg. EXCLOPPUS].
scuĭp, a -á v. intr. (vlat. côspire [cl. conspúere], pin met. scopire, prez. scupio, de unde vechiu scuip [ca roĭb din rŭbeus], a scuĭpi, azĭ a scuipa și a șchiopi [Dos., ca schimb din *schiamb]. Cp. cu vfr. escopir, sp. escupir, pg. cuspir). Vest. Arunc saliva din gură: fumătoriĭ scuĭpă mult V. tr. Arunc din gură sau din gît: a scuĭpa flegmă. Murdăresc cu scuipat: a scuĭpa pardoseala. – Vechi și scuĭpesc, șchĭopesc, șchĭuopesc, școpesc. Azĭ în est stupesc (pop. stuchesc și stuchĭ, tu stuchĭ, el stuche, să stuche), rar șchĭopesc; In Gorj. eŭ scupiĭ (tu scúpiĭ, el scúpie, scupiém, scupiáțĭ, scúpie; a scupia), în Meh. șchĭupesc, în Ban. șchip (a șchipa).
șchĭoápăt și șchiopătéz, a v. intr. (lat. *ex-clóppito, -áre). Merg șchiop; și astăzĭ maĭ șchioapătă din lovitura ceĭa. – Vechĭ și -petéz (și ca v. refl.) și (chear azĭ) șchĭopez. Și sch- (Munt. Vest).
șchĭóp, șchĭoápă adj. (lat. clŏppus, șchĭop, și sclŏppus, stlŏppus pleoscăĭală, adică „acela care face leop, pleosc, șontîc cînd pășește”; it. schioppo și stioppo, pușcă, adică „arma care face clamp, pleosc, poc”; pv. clop, vfr. clop, clopin, șchĭop; alb. škĭep, șchĭop. V. clopot). Care nu poate merge cu pașĭ egalĭ din cauză că e bolnav de picĭoare orĭ e olog orĭ îĭ lipsește un picĭor. A merge șchĭop, a merge cu pașĭ neegalĭ. Fig. Defectuos orĭ maĭ scurt: vers șchĭop. – Și schĭop (Munt. vest), școp (Cor.) și ștĭop (Maram.).
2) șchĭopésc v. intr. V. scuĭp.
șchĭopéz v. tr. (d. șchĭop saŭ vlat. excloppare; fr. écloper). Fac șchĭop: un glonț l-a șchĭopat. V. refl. Devin șchĭop. V. intr. Devin șchĭop. – și sch- (Munt. vest). Vechĭ. (Cor. și Ps. Ș.) și șchĭu-.
șchiop s. v. PIETIN.
ȘCHIOP adj. (pop.) cotonog, (reg.) pedestru, șantaliu, șchiopat, șoncăit, șont, șonțit, ștrol, (reg. și depr.) șchiopîrnog, șoiog, șonc, (prin Ban. și Transilv.) șodîlc, (prin Olt. și Munt.) șontrop, (înv.) șchiopător, (fam. și depr.) șontîcăit, șovîlcăit, (fam.) șontorog. (Om ~; cal ~.)
șchiopa vb. v. ȘCHIOPĂTA.
șchioapa v. hodoroaga.
șchiopu v. luncanul.
PETRU ȘCHIOPUL, domn al Moldovei (1574-1577, 1578-1579, 1582-1591, din 1589 asociat cu fiul său Ștefan). Supus marii boerimi. Politica sa a nemulțumit populația țării, care a susținut pe diverși competitori la domnie, pretinși urmași ai lui Ioan-Vodă cel Viteaz.

șchiopi dex online | sinonim

șchiopi definitie

Intrare: șchiop
șchiop adjectiv
schiop adjectiv
Intrare: șchiopi
șchiopi
Intrare: șchiopa
schiopa 1 1 -pez verb grupa I conjugarea a II-a intranzitiv
șchiopa 2 1 -p intranzitiv conjugarea I grupa I verb
schiopa 1 1 -p verb grupa I conjugarea I intranzitiv
șchiopa 1 1 -pez conjugarea a II-a intranzitiv grupa I verb