ȘAMOTÁ, șamotez, vb. I Tranz. A căptuși un cuptor cu șamotă. – Din germ. schamottieren. Cf. șamotă.

ȘAMOTÁR, șamotari, s. m. Muncitor care se ocupă cu arderea cărămizilor refractare; lucrător care prepară șamota sau care căptușește cuptoarele cu șamotă; șamotier. – Șamotă + suf. -ar.

ȘAMOTÁRE, șamotări, s. f. Acțiunea de a șamota și rezultatul ei. – V. șamota.

ȘAMOTÁ, șamotez, vb. I. Tranz. A căptuși un cuptor cu șamotă. – Din germ. schamottieren. Cf. șamotă

ȘAMOTÁR, șamotari, s. m. Muncitor care se ocupă cu arderea cărămizilor refractare; lucrător care prepară șamota sau care căptușește cuptoarele cu șamotă; șamotier. – Șamotă + suf. -ar

ȘAMOTÁRE, șamotări, s. f. Acțiunea de a șamota și rezultatul ei. – V. șamota.

ȘAMOTÁ, șamotes, vb. I. Tranz. A căptuși un cuptor cu șamotă.

ȘAMOTÁR, șamotari, s. m. Lucrător care se ocupă cu arderea cărămizilor refractare, care prepară șamota șau care căptușește cuptoarele cu șamotă.

șamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 șamoteáză

șamotár s. m., pl. șamotári

șamotáre s. f., g.-d. art. șamotắrii; pl. șamotắri

șamotá vb., ind. prez. 1 sg. șamotéz, 3 sg. și pl. șamoteáză

șamotár s. m., pl. șamotári

șamotáre s. f., g.-d. art. șamotării; pl. șamotări

ȘAMOTÁR s. v. șamotier.

ȘAMOTÁ vb. I. tr. A căptuși un cuptor cu șamotă. [< germ. schamottieren].

ȘAMOTÁR s.m. Șamotier. [< șamota + -ar].

ȘAMOTÁRE s.f. Acțiunea de a șamota. [< șamota].

ȘAMOTÁ vb. tr. 1. a transforma argila în șamotă. 2. a căptuși un cuptor, o sobă etc. cu șamotă. (< germ. schamottieren)

ȘAMOTÁR s. m. șamotier. (< șamota + -ar)

A ȘAMOTÁ ~éz tranz. (cuptoare, sobe etc.) A căptuși cu șamotă; a acoperi cu un strat refractar. /Din șamotă

ȘAMOTÁR ~i m. 1) Muncitor specializat în operații de șamotare. 2) Muncitor specializat în prelucrarea șamotei. /șamotă + suf. ~ar

ȘAMOTAR s. șamotier, șamotor.