Dicționare ale limbii române

2 intrări

19 definiții pentru șaică

ȘÁICĂ, șeici, s. f. (Înv. și pop.) Ambarcațiune fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., sb. šajka, tc. sayka.
ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Înv. și reg.) Ambarcație fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., scr. šajka, tc. sayka.
ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Învechit și popular) Corabie mică, cu pînze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. O suflare răcoroasă... legăna încetișor înaltele catarturi ale șăicilor ce se vedeau albind în depărtare cu pînzele lor umflate. ODOBESCU, S. I 141. Într-o zi... s-a pus într-o șaică să treacă la Nicopoli. GHICA, S. 302. Bate vîntul sălcile Să-mi pornesc șăicile, Să pornească și șaica mea. TEODORESCU, P. P. 309. ♦ Luntre (făcută de obicei dintr-un trunchi de copac scobit) cu o sirgură vîslă, servind la pescuit; ciobacă. – Pl. și: șeice (HASDEU, I. V. 72).
șáică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șéicii; pl. șeici
șáică s. f., g.-d. art. șăicii; pl. șăici
ȘÁICĂ s. v. gamelă, șlep.
șáică (șéici), s. f. – Barcă, barjă. – Var. Mold. șeică. Tc. șaika (Miklosich, Fremdw., 128; Lokotsch 1780), cf. bg., sb., rus. šajka. – Der. șaicar (var. șeicar), s. m. (luntraș).
ȘÁICĂ șeici f. înv. reg. Ambarcație cu pânze sau cu vâsle, cu fundul plat, folosită, mai ales, pe fluvii navigabile pentru transportul de mărfuri. /<sb. šajka, turc. sayka, bulg. šaika
șáică3, șăici, s.f. (reg.) bucată de sfoară sau de curea cu care se leagă biciul de codiriște.
șáică2, șăici și șáice, s.f. (reg.) 1. gamelă. 2. cantitate de mâncare dintr-o gamelă. 3. vas de tinichea pentru adus apă. 4. cazan mic. 5. cratiță.
șaică f. șalupă turcească pe Dunăre și Marea-Neagră (azi ieșită din uz): înaltele catarturi ale șaicelor OD. [Turc. ȘAYKA].
șáĭcă f., pl. e și (ob.) șăĭcĭ și șeĭcĭ (turc. șáĭka, id.; ngr. saika, vsl. bg. šaĭka; rus. šáĭka, cĭutură, găleată). Vechĭ. Un fel de corăbioară pe Dunăre și marea Neagră. Ponton întrebuințat ca bac saŭ la făcut podurĭ pe apă: un pod de șăĭcĭ.
șaică s. v. GAMELĂ. ȘLEP.
șáică2, șeici, s.f. – (reg.; înv.; mil.) Gamelă: „Musai șaica de spălat” (Bârlea, 1924: 6). (Trans., Maram., Bucov.). – Din magh. csajka „gamelă”.
șáică1, șeici, s.f. – (reg.) 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: „Ziné pă apă ca o șaică...” (Lenghel, 1979: 131). – Din bg., srb. šajka (DER, DEX, MDA), tc. saika (Șăineanu, Scriban; Miklosich, cf. DER; DEX, MDA).
șáică2, șeici, s.f. – Gamelă: „Musai șaica de spălat” (Bârlea 1924: 6). – Din magh. csajka „gamelă”.
șáică1, șeici, s.f. – 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: „Ziné pă apă ca o șaică...” (Lenghel 1979: 131). – Din tc. șaika, cf. rus. šajka (DER).
ȘAICĂ subst. „șalupă”, var. șeică. 1. Șaicău, V. (P Bor 77). 2. Șeica s. 3. Șeiculescu (Nif).
șaică, șaici s. f. amantă.

șaică dex online | sinonim

șaică definitie

Intrare: șaică
șaică 2 pl. șăici substantiv feminin
șaică 3 pl. șeice substantiv feminin
șaică 1 pl. șeici substantiv feminin
Intrare: Șaică
Șaică