Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru șănțuleț

ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț.
ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț.
ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț. Căuzașii veniră din întuneric în șir, unul după altul, alunecînd pe rînd în șănțulețul lutos. CAMIL PETRESCU, O. II 8. – Variantă: șențuléț (D. ZAMFIRESCU, R. 241) s. n.
ȘENȚULÉȚ s. n. v. șănțuleț.
șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe
șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe
ȘĂNȚULÉȚ s. șănțișor, (rar) șănțuc, șănțușor, (înv.) șănțuț.
șănțișór n., pl. oare, șănțuc n., pl. e, și șănțuléț n., pl. e (d. șanț). Șanț mic.
ȘĂNȚULEȚ s. șănțișor, (rar) șănțuc, șănțușor, (înv.) șănțuț.

șănțuleț dex online | sinonim

șănțuleț definitie

Intrare: șănțuleț
șențuleț substantiv neutru
șănțuleț substantiv neutru