Dicționare ale limbii române

2 intrări

14 definiții pentru șănțuit

ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui.
ȘĂNȚUÍT, -Ă, șănțuiți, -te, adj. Cu șanțuri. P. anal. (Despre obraz) Brăzdat, încrețit. – V. șănțui.
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui.
ȘĂNȚUÍT, -Ă, șănțuiți, -te, adj. Cu șanțuri. ♦ P. anal. (Despre obraz) Brăzdat, încrețit. – V. șănțui.
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț. ♦ Refl. Fig. A se adînci în formă de șanț. Brazda dintre sprîncene se șănțuise acum atît de adînc, încît amicul său. s-ar fi aflat îndrituit a crede că s-au abătut asupră-i toate urgiile biblice. C. PETRESCU, A. R. 17.
ȘĂNȚUÍT, -Ă, șănțuiți, -te, adj. Cu șanțuri. Fig. (Despre obraz) Brăzdat, încrețit. Pe bănci înguste de stejar Mineri cu fețe șănțuite: Ei par niște ciudați școlari Care învață din trăite. DEȘLIU, M. 10.
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, impref. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șănțuiáscă
A ȘĂNȚUÍ ~iésc tranz. 1) (terenuri, suprafețe etc.) A săpa făcând șanțuri. 2) A înconjura cu șanț. 3) fig. rar (fața, obrazul, pielea etc.) A face să se șănțuiască, să aibă riduri; a brăzda. /șanț + suf. ~ui
A SE ȘĂNȚUÍ se ~iéște intranz. 1) A căpăta forma unui șanț. 2) (fața, pielea etc.) A căpăta riduri. /șanț + suf. ~ui
șănțuì v. 1. a săpa un șanț; 2. a se înconjura cu șanțuri: Mihaiu se șănțui bine BĂLC.
șănțuĭésc v. tr. (d. șanț. Cp. cu sat). Înconjor cu șanț: a șănțui via. V. refl. Mă înconjor cu șanț, mă întăresc cu retranșamente. – Și șe- (vest și vechĭ).
șănțui, șănțuiesc v. t. (intl.) a tăia, a spinteca (pe cineva) cu cuțitul.
șănțuit, -ă, șănțuiți, -te adj. (intl.) tăiat, spintecat.

șănțuit dex online | sinonim

șănțuit definitie

Intrare: șănțuit
șănțuit adjectiv
Intrare: șănțui
șănțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a