ȘĂNȚIȘÓR, șănțișoare, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -ișor.

ȘĂNȚIȘÓR, șănțișoare, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -ișor.

ȘĂNȚIȘÓR, șănțișoare, s. n. Șănțuleț. Săpa șănțișor, Leagăn de izvor. CORBEA, A. 35.

șănțișór s. n., pl. șănțișoáre

șănțișór s. n., pl. șănțișoáre

ȘĂNȚIȘÓR s. v. șănțuleț.

șănțișór n., pl. oare, șănțuc n., pl. e, și șănțuléț n., pl. e (d. șanț). Șanț mic.

ȘĂNȚIȘOR s. șănțuleț, (rar) șănțuc, șănțușor, (înv.) șănțuț.