ȘÂȘÂÍ, șấșâi, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. 2. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. [Var.: (pop.) șișăí vb. IV] – Formație onomatopeică.

ȘÂȘÂÍRE, șâșâiri, s. f. Acțiunea de a șâșâi și rezultatul ei. [Var.: (pop.) șișăíre s. f.] – V. șâșâi.

ȘIȘĂÍ vb. IV v. șâșâi.

ȘIȘĂÍRE s. f. v. șâșâire.

ȘÂȘÂÍ, șấșâi, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. – Formație onomatopeică.

ȘÂȘÂÍRE, șâșâiri, s. f. Acțiunea de a șâșâi și rezultatul ei. – V. șâșâi.

ȘIȘĂÍ, pers. 3 șíșăie, vb. IV. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. – Formație onomatopeică.

ȘIȘĂÍRE, șișăiri, s. f. Acțiunea de a șișăi și rezultatul ei. – V. șișăi.

ȘIȘĂÍ, șișăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre frunze, petale, hîrtii etc.) A foșni ușor; a fîșîi. Se pornise vîntul prin cireș, și floarea A-nceput să ningă, șișăind domol. COȘBUC, P. I 250.

ȘIȘIÍ vb. IV v. șîșîi.

ȘÎȘÎÍ, șî́șîi și șîșîiesc, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul «ș», pentru a liniști pe cineva (în special pentru a adormi un copil mic). – Variantă: șișií (MARIAN, NA. 180) vb. IV.

!șâșâí/șișăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șấșâie/șíșăie, imperf. 3 sg. șâșâiá/șișăiá; conj. prez. 3 să șấșâie/să șíșăie

!șâșâíre/șișăíre (pop.) s. f., g.-d. art. șâșâírii/șișăírii; pl. șâșâíri/șișăíri

șișăí v. șâșâí

șișăíre v. șâșâíre

șâșâí (a liniști) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. șâșâie, imperf. 3 sg. șâșâiá

șâșâíre s. f., g.-d. art. șâșâírii; pl. șâșâíri

șișăí (a foșni) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. șíșăie, imperf. 3 sg. șișăiá

șișăíre s. f., g.-d. art. șișăírii; pl. șișăíri

șâșâí, șấșâi și șâșâiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre frunzele mișcate de vânt, despre ape etc.) a produce un zgomot slab și continuu; a șușui, a șoșoi, a foșni, a fâșâi, a șușoti, a murmura, a susura. 2. (despre copiii mici) a liniști, a adormi prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului ș; a șușui. 3. a șuiera.