ĭele definitie

12 definiții pentru ĭele

IÉLE s. f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).
IÉLE s. f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).
IÉLE s. f. pl. (În superstiții) Ființe imaginare, închipuite ca niște zîne cu puteri nefaste; frumoasele, dînsele. V. iazmă, rusalii. Iar ielele, fetele, Nouă surori Își spulberă pletele Pînă la nori. IOSIF, P. 82. Voi Ielelor, măiestrelor, Dușmane oamenilor, Stăpînele vîntului, Doamnele pămîntului Ce prin văzduh zburați Pe iarbă lunecați Și pe valuri călcați. ALECSANDRI, P. P. 10.
iéle s. f. pl., art. iélele, g.-d. art. iélelor
iéle s. f. pl. (sil. ie-), art. iélele, g.-d. art. iélelor
IÉLE s. pl. (MITOL. POP.) (pop.) dânsele (pl. art.), drăgaice (pl.), frumoase (pl.), milostive (pl.), mândre (pl.), puternice (pl.), rusalii (pl.), sânziene (pl.), șoimane (pl.), șoimărițe (pl.), vântoase (pl.), (reg.) nagode (pl.), samovile (pl.), sfinte (pl.), (Ban. și Olt.) milostivnice (pl.), (prin Ban.) miluite (pl.).
iéle s. f. pl. – Ființe imaginare cu puteri nefaste; frumoasele, dînsele, drăgaicele. – Var. ele. Este pl. al pron. pers. ea (DAR; Bogrea, Dacor., IV, 822; Candrea), eufemism care coincide cu dînsele „lemuri”, și cu iel, s. m. (dracul), în loc de el. Totuși, Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 176, credea că numele este dacic; după Diculescu 186, din germ. Elle. Înainte, Cihac, II, 508, se gîndea la mag. lél „spirit” și Lokotsch 950 la tc. jel „vînt”, cf. vîntoasele. Din rom. provine probabil țig. sp. ilo „spirit” (Besses 89).
IÉLE f. pl. (în mitologia populară) Ființe imaginare, având înfățișarea unor fete frumoase îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea și ar face rău, în special, bărbaților; vântoase; șoimane; drăgaica. [G.-D. ielelor] /Din ele pron. pers.
Ielele f. pl. 1. zine rele, în număr de trei, cari paralizează pe oameni; ele sunt stăpânele vânturilor și joacă noaptea în vârtejul văzduhului, unde răpesc pe muritori: atunci trecură Ielele de mâini ’n horă prinse BOL. Ielele i-au luat gura și picioarele CR.; luat de Iele, pornit val-vârtej; luat din iele, paralizat; 2. Bot. coarda Ielelor, rătunjoară (fiartă în vin, se bea pentru vindecarea paraliziei). [Termen eufemistic ele – dânsele – spre a se evita consecințele fatale ale rostirii adevăratului lor nume; alte epitete prezervative sunt: Frumoasele, Șoimanele, Vântoasele].
ĭéle f. pl. d. pron. ĭel, ĭa. Niște zîne despre care poporu crede că-țĭ provoacă paralizie, reŭmatizm ș. a. Luat, apucat de ĭele, paralizat. – Le maĭ zice și dînsele, frumoasele, șoimanele, vîntoasele. V. întîlnitură.
IELE s. pl. (MITOL. POP.) (pop.) dînsele (pl. art.), drăgaice (pl.), frumoase (pl.), milostive (pl.), mîndre (pl.), puternice (pl.), rusalii (pl.), sînziene (pl.), șoimane (pl.), șoimărițe (pl.), vîntoase (pl.), (reg.) nagode (pl.), samovile (pl.), sfinte (pl.), (Ban. și Olt.) milostivnice (pl.), (prin Ban.) miluite (pl.).
iele s. f. pl. (înv.) femei de moravuri ușoare, prostituate.

ĭele dex