auí [At: CARAGIALE, T. I, 51/28 / V: h-, hăui / Pzi: ~esc / E: au] 1 vi A răsuna prelung Si: a vui. 2 vi A hăuli. 3 vtf (Rar) A zăpăci.

AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică.

HĂUÍ vb. IV v. aui.

AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică.

ĂUÍ, vb. IV v. hăui.^[1]

HĂUÍ vb. IV v. aui.

AUÍ, pers. 3 áuie și auiește, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a hăui, a hui. Dar auie prelung sirena Și bate clopotul în dungă. BENIUC, C. 20. [Țigăncile] te îmbie să-ți ghicească norocul în ghioc alb care auie dacă-l pui la ureche. STANCU, D. 110. Toată valea auiește de-un ecou, frumos, muzical. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. Ecouri lungi [de toacă] auiesc prin coridoare, prin sălile boltite ale chiliilor, întreaga mănăstire răsună ca o vioară. VLAHUȚĂ, O. A. II 164. – Pronunțat: a-u-i. – Variantă; ăuí (DUMITRIU, N. 289) vb. IV.

ĂUÍ vb. IV v. aui.

HĂUÍ, pers. 3 hăuie, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung, a hui; a aui. Brazii, căzînd, fac atîta zgomot, încît hăuie toată pădurea. BOGZA, C. O. 135. Auzeam, din ce în ce mai pierdute, bătăile ciocanelor răsunînd, hăuind în peșteri negre, ca pînă-n măruntaiele pămîntului. SADOVEANU, O. VI 277. – Pronunțat: hă-u-i.

AUÍ, pers. 3 auiește, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a hăui. [Pr.: a-u-i. – Var.: ăuí vb. IV]

ĂUÍ vb. IV. v. aui.

HĂUÍ, pers. 3 hắuie, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a hui. – Onomatopee.

auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă

hăuí v. auí

auí (sil. a-u-) / hăui (sil. hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc / hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá / hăuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. auiáscă / hăuiáscă

hăuí v. aui

auí (= hăui) vb., ind. prez. pers. 3 și 6 auie

ăuí (= hăui) vb., ind. prez. pers. 3 și 6 ăuie

AUÍ vb. v. răsuna.

HĂUÍ vb. v. răsuna.

auí (auiésc, auít), vb. – A răsuna, a hăuli. Creație imitativă, ca hui, vui și hăuli, care exprimă toate același efect de rezonanță. – Der. auială, s. f. (bubuit, zgomot); auit, s. n. (zgomot mare); auitor, adj. (răsunător).

A HĂUÍ pers. 3 hăuie intranz. reg. A răsuna prelung și monoton; a vui. Toată pădurea hăuie. [Sil. hă-u-i] /Onomat.

auì v. a răsuna, a vui prelungit: auia pădurea. [Onomatopee].

hauì v. a răsuna cu putere: unde ninchezi odată de hauì văzduhul ISP. [Onomatopee].

áuĭ și -ĭésc, V. hauĭ.

háuĭ și hăuĭésc, a hăui v. intr. (rudă cu huĭesc). Răsun prelung, vorbind de aer și de caverne marĭ: hăuĭa valea de mugetu leuluĭ. – Și auĭ.

hăuĭésc, ĭ. hauĭ.

AUI vb. a hăui, a hăuli, a hui, a răsuna, a vui. (Valea ~.)

HĂUI vb. a aui, a hăuli, a hui, a răsuna, a vui, (fig.) a clocoti. (Valea ~ de glasuri.)