ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra.

ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra.

ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (cînd se mărită); a dota. Nu m-ei da mie fata asta, omule? Că eu ți-oi înzestra-o, ș-a fi bine de ea. VLAHUȚĂ, O. A. 498. ♦ A acorda un bun material, o sursă de venituri etc. Ridicase el... mînăstirea Crinului, cu hramul Troiței și o înzestrase cu multe podoabe și avere mare. CARAGIALE, O. III 87. 2. A prevedea (o întreprindere, o instituție, o locuință) cu cele necesare, a procura obiecte necesare. Bucurîndu-se de sprijinul frățesc al țării care construiește comunismul, țările de democrație populară își înzestrează industria lor cu tehnica cea mai înaintată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576. Își vor mări locuința înzestrînd-o cît mai bine. SADOVEANU, E. 27. ◊ (Glumeț) D-na Timotin a ținut să mă înzestreze cu tot ce trebuie și nu trebuie unei călătorii. IBRĂILEANU, A. 137. 3. Fig. A dota (pe cineva) cu calități morale, fizice etc. Natura-l înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă. CARAGIALE, O. II 140.

ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. 1. Dotare a întreprinderilor cu cele necesare bunei lor organizări și funcționări. Comitetele executive ale sfaturilor populare comunale răspund de înzestrarea ariilor cu cîntare, bascule, saci. HOT. ÎNGR. CULT. 12. 2. Fig. Sumă de calități, capacitate. Am cunoscut... un om de o superioară înzestrare intelectuală. CARAGIALE, O. III 236.

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri

înzestrá vb., ind. prez. 1 sg. înzestréz, 3 sg. și pl. înzestreáză; conj. prez. 3 sg. și pl. înzestréze

înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrării; pl. înzestrări

ÎNZESTRÁ vb. 1. v. dota. 2. a dota, (înv. și pop.) a dărui. (A ~ o fată de măritat.) 3. a dota, (fig.) a împodobi. (Natura l-a ~ cu însușiri alese.)

ÎNZESTRÁRE s. 1. v. dotare. 2. dotare. (~ unei fete de măritat.) 3. v. aptitudine.

A ÎNZESTRÁ ~éz tranz. 1) A pune în posesia unui bun (material sau spiritual). ~ fiica la măritiș. Natura l-a ~at cu talent. 2) (întreprinderi, laboratoare etc.) A asigura (cu ceva) pentru a funcționa normal; a dota. ~ o cameră. /în + zestre

înzestrà v. 1. a da zestre; 2. fig. a gratifica, a împodobi cu daruri sufletești: natura l’a înzestrat cu toate talentele.

înzestréz v. tr. (d. zestre; pv. adastrar). Daŭ zestre, dotez: părințiĭ îșĭ înzestrează fetele. Fig. Natura a înzestrat-o cu o mare frumuseță și inteligență.

ÎNZESTRA vb. 1. a dota, a echipa, a prevedea, a utila, (înv.) a provedea. (A ~ uzina cu cele necesare.) 2. a dota, (înv. și pop.) a dărui. (A ~ o fată de măritat.) 3. a dota, (fig.) a împodobi. (Natura l-a ~ cu însușiri alese.)

ÎNZESTRARE s. 1. dotare, dotație, echipare, prevedere, utilare. (~ unei uzine cu cele necesare.) 2. dotare. (~ unei fete de măritat.) 3. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...)