ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

învrăjmășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învrăjmășeáscă

A ÎNVRĂJMĂȘÍ ~ésc tranz. A face să se învrăjmășească. /în + vrajmaș

A SE ÎNVRĂJMĂȘÍ mă ~ésc intranz. înv. 1) A SE VRĂJMĂȘI. 2) A fi cuprins de vrăjmășie; a deveni rău; a se înrăi. /în + vrăjmaș

învrăjmășíre s.f. (pop.) dușmănire, învrăjbire, animozitate, vrajbă.