ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, s. m. și f. Persoană care seamănă vrajbă, discordie, dușmănie. Învrăjbitorii de popoare Au încercat să ne despartă. BENIUC, V. 103.

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ÎNVRĂJBITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care învrăjbește; care stârnește vrajbă între oameni. /a învrăjbi + suf. ~tor

învrăjbitor a. și m. care învrăjbește.