Dicționare ale limbii române

2 intrări

16 definiții pentru învrăjbit

ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.
ÎNVRĂJBÍT, -Ă, învrăjbiți, -te, adj. Care este în vrajbă, certat cu cineva; înfuriat, mâniat, întărâtat. – V. învrăjbi.
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.
ÎNVRĂJBÍT, -Ă, învrăjbiți, -te, adj. Care este în vrajbă, certat cu cineva; înfuriat, mâniat, întărâtat. – V. învrăjbi.
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A se afla în raporturi de dușmănie, a intra în vrajbă, a se certa, a se dușmăni. Era un bujor de flăcău... se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. În urmă-i urlă a urei aiurare, Zîmbind, cînd, să-l sfîșie, cei răi se învrăjbesc. MACEDONSKI, O. I 109. Cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată! CREANGĂ, A. 60. ◊ Fig. Cititorul... simte în sine mintea învrăjbindu-se cu urechea. ODOBESCU, S. III 86. Cu a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38. ◊ Tranz. Amoriul, vicleanul șerpe, prin Eva, iubita mea, Din brațe-i mă izgoniră și mă învrăjbi cu ea. CONACHI, P. 134. 2. Tranz. A înfuria, a mînia, a supăra, a întărîta, a instiga la revoltă. Toate aceste gîndiri îmi înfierbîntau capul și-mi învrăjbeau inima. VLAHUȚĂ, O. A. 149. ◊ Refl. Într-acel loc... apele se-nvrăjbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri. ODOBESCU, S. I 144.
ÎNVRĂJBÍT, -Ă, învrăjbiți, -te, adj. Care se află în raporturi de dușmănie; certat. Veneau oameni învrăjbiți între ei și pentru lucruri de nimic. VLAHUȚĂ, O. A. 293. Pe Golea nu vi-l dau vouă, Că și turci și arnăuți Tot de Golea sînt bătuți Și cu Golea învrăjbiți. TEODORESCU, P. P. 586.
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învrăjbeáscă
ÎNVRĂJBÍ vb. 1. v. certa. 2. v. dezbina.
ÎNVRĂJBÍT adj. 1. v. certat. 2. v. dezbinat.
A ÎNVRĂJBÍ ~ésc tranz. A face să se învrăjbească. /în + vrajbă
A SE ÎNVRĂJBÍ mă ~ésc intranz. 1) A intra în vrajbă (cu cineva); a deveni vrăjmaș; a se învrăjmăși; a se dușmăni; a se urî. 2) A fi cuprins de vrajbă. /în + vrajbă
învrăjbì v. 1. a semăna vrajbă, a dezuni; 2. a deveni vrăjmaș.
învrăjbésc v. tr. (d. vrajbă). Fac vrăjmaș: baniĭ îĭ învrăjbesc pe oamenĭ. V. refl. Devin vrăjmaș: s’a învrăjbit cu el din cauza banilor.
ÎNVRĂJBI vb. 1. a se certa, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a se pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a (se) dezbina, (înv.) a (se) despărți, a (se) dezuni. (De ce s-au ~ astfel?)
ÎNVRĂJBIT adj. 1. certat, supărat. (Familii ~.) 2. dezbinat, (înv.) despărțit. (Oameni ~.)

învrăjbit dex online | sinonim

învrăjbit definitie

Intrare: învrăjbit
învrăjbit
Intrare: învrăjbi
învrăjbi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a