ÎNVOLBURÁ, învolburez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învólbur] – În + volbură.

ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ÎNVOLBURÁ, învólbur, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învolburez] – În + volbură.

ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ÎNVOLBURÁ, învólbur și (mai rar) învolburez, vb. I. 1. Refl. (Numai la pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A se mișca în vîrtejuri; a se învîrteji. Înaintea noastră... apa se iuțește și se învolburează. VLAHUȚĂ, O. A. 415. ◊ Fig. Întrebările, răspunsurile, glasurile, strigătele se învolburară in vîrtejuri ca frunzele învîrtite de vînt. DUMITRIU, N. 100. Învolburîndu-se, norodul se urni spre hudiți. SADOVEANU, F. J. 17. Numai în răstimpuri, cînd doina se învolbura ca scăpată dintr-o vijelie de patimi, se simțea că nu-i tinerel feciorul care cînta. AGÎRBICEANU, S. P. 17. ◊ Tranz. Vîsla trăgea învolburînd apa-n pîlnii mici. SANDU-ALDEA, U. P. 102. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. Noi cei trimeși, ce stăpînim Cuvîntul... E timp să-nvolburăm cu el pămîntul. TOMA, C. V. 214.

ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vîrtej. Era o clădire mică, zdrobită sub cerul uriaș, plin de nouri învolburați, cenușii. DUMITRIU, B. F. 9.

învolburá (a ~) vb., ind. prez. 3 învolbureáză/învólbură

învolburá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. învólbură/învolbureáză

învolburát adj. m., pl. învolburáți; f. sg. învolburátă, pl. învolburáte

ÎNVOLBURÁ vb. 1. a (se) învârteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învâltori, (pop.) a (se) vârteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vârtejui. (Marea se ~.) 2. v. agita.

ÎNVOLBURÁT adj. 1. învârtejit, (rar) volburos. (Marea ~.) 2. v. agitat.

A ÎNVOLBURÁ ~éz tranz. 1) A face să se învolbureze. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a învălui. [Și învolbur] /în + volbură

A SE ÎNVOLBURÁ pers. 3 se ~éază intranz. (despre ape, aer) A se mișca în vârtejuri; a face volburi; a se învârteji. [Și învolbură] /în + volbură

învolburà v. a se ridica în volbure.

învolburat a. tare agitat: marea învolburată.

învólbur și -éz, a -á v. tr. (d. volbură). Rostogolesc, fac să facă volburĭ (apa, fumu, colbu, pînza): șivoaĭele învolburaseră vîrtoapele și jăpșile (Chir. Grănicerul). V. refl. Apa începu să se învolbure. (Chir. VR. 1913, 7-8, 5-3). – Și volburez.

volburéz, V. învolburez.

ÎNVOLBURA vb. 1. a (se) învîrteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învîltori, (pop.) a (se) vîrteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vîrtejui. (Marea se ~.) 2. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a fremăta, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute se ~ în matcă.)

ÎNVOLBURAT adj. 1. învîrtejit, (rar) volburos. (Marea ~.) 2. agitat, clocotitor, frămîntat, fremătător, tulburat, tumultuos, zbuciumat, (înv.) colcotos, (fig.) răzvrătit. (Ape ~ în matcă.)