ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ÎNVOIOȘÍ vb. IV v. învoioșa.

învoĭoșésc v. tr. (d. voĭos). Rar. Fac voĭos, înveselesc. V. refl. Mă înveselesc. V. învoĭeșez.