ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală.

ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală.

ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, învoire, convenție, aranjament, pact. Această învoială a oamenilor a se opri de la unele fapte firești și pe altele a le face ca să poată trăi împreună se numește contract social. BĂLCESCU, O. I 355. Știi învoiala care o ai cu stăpînul nostru. ȘEZ. IX 68. ◊ Loc. adv. Prin bună învoială = prin bună înțelegere. ◊ Expr. A face (sau a cădea, a sta la) învoială = a se învoi, a se înțelege, a fi de acord. Am fost silit să stau la învoială cu ea și să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7. Să facem între noi o învoială. ODOBESCU, S. III 45. 2. Tîrg, tocmeală; p. ext. angajare, contract. Astăzi se hotărăște simbria și se reînnoiește învoiala cu stăpînul. EMINESCU, N. 141. ◊ (În orînduirea burghezo-moșierească) Învoială (agricolă) = contract agricol cu caracter de exploatare între moșier sau arendaș și țăranii muncitori. N-au cu cine face învoielile, că arendașii de páici sînt morți. DUMITRIU, N. 122. Miron Iuga lăsase baltă la Amara pregătirea învoielilor pentru munca pămînturilor. REBREANU, R. I 255. Învoielile agricole, deși sînt obligațiuni de natură civilă, sînt executate, la nevoie, de către autorități, manu militari (= cu ajutorul armatei), ca și așa-numita, în dreptul penal, «munca silnică». CARAGIALE, O. III 181. 3. (Rar) Permisie, voie, îngăduire.

învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli

învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli

ÎNVOIÁLĂ s. 1. înțelegere, (reg.) tocmă, (prin Ban.) pogoadă, (prin Olt. și Ban.) pogodeală. (Au ajuns la ~ în privința prețului.) 2. v. înțelegere. 3. acord, înțelegere, vorbă. (Așa ne-a fost ~?) 4. v. încuviințare.

ÎNVOIÁLĂ ~iéli f. v. A ÎNVOI. ◊ A cădea la ~ a se înțelege reciproc. Prin bună ~ prin înțelegere reciprocă. /a învoi + suf. ~eală

învoeală f. 1. înțelegere prealabilă, pact; 2. contract, convențiune: învoieli agricole.

învoĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a te învoi, de a consimți, contract, convențiune, pact. Hîrtia pe care e scrisă această învoĭală.

ÎNVOIALĂ s. 1. înțelegere, (reg.) tocmă, (prin Ban.) pogoadă, (prin Olt. și Ban.) pogodeală. (Au ajuns la ~ în privința prețului.) 2. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoire, legămînt, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...) 3. acord, înțelegere, vorbă. (Așa ne-a fost ~?) 4. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.)

ÎNVOIÁLĂ (< învoi) s. f. 1. Înțelegere, învoire, aranjament. 2. Târg, tocmeală. ♦ Învoieli agricole = (în România între 1866 și 1945) contracte încheiate între marii proprietari, pe de o parte, și țăranii lipsiți de pământ sau cu pământ puțin, pe de altă parte, la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ cu condiția plății unei arenzi sau la angajarea țăranilor la munci pe moșie cu inventarul lor; tocmeli agricole.