învitá (învitéz, învitát), vb. – 1. A incita, a stimula. – 2. A provoca, a ațîța. – 3. (Refl.) A se reuni, a se întruni. Lat. invitāre (Pușcariu 903; Candrea-Dens., 898; Tiktin; DAR). Înv., se aude încă în unele regiuni; a fost înlocuit aproape complet de dubletul său invita, vb. (a pofti), din fr. inviter. – Der. învitător, adj. (instigator); învitătură, s. f. (înv., instigare).

învitá, învít, vb. I (înv.) 1. a îndemna la ceva. 2. a provoca, a instiga, a ațâta, a întărâta, a asmuți, a intriga, a băga fitiluri. 3. a născoci, a produce. 4. a se strânge laolaltă spre a porni împotriva cuiva; a se îngloti, a se pâlcui, a se înceti. 5. a deștepta în cineva dorința, pofta de a face ceva, a deschide apetitul pentru ceva (de ex. unei vaci i se face de taur).

învitát, învitátă, adj. (înv.) îndemnat, provocat, instigat, ațâțat, întărâtat.

învitéz v. tr. (lat. invito. -áre, a invita). Est. Vechĭ. Azĭ Maram. Îndemn, amuț, îmboldesc (la răŭ). V. refl. Mă amuț, mă pornesc: s’aŭ învitat asupra Ducăĭ-Vodă (N. Cost.). Mă înădesc, mă nărăvesc: se învitase țăraniĭ de veneaŭ la divan cu pîră (N. Cost.).