Dicționare ale limbii române

2 intrări

15 definiții pentru învioșare

ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. (Regional) A înviora. Păsărelele, învioșate de primele raze ale soarelui, zburau din creangă în creangă, chemîndu-se cu ciripitul lor drăgălaș și fraged. BUJOR, S. 155. Recoreala nopții învioșase toate. CONTEMPORANUL, VIIII 8. – Pronunțat: -vi-o-.
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Regional) Acțiunea de a învioșa; înviorare. Au lipsit învioșare Din dulci ochișorii tăi. CONACHI, P. 11. – Pronunțat: -vi-o-.
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri
învioșá vb. (sil. -vi-o-), ind. prez. 1 sg. învioșéz, 3 sg. și pl. învioșeáză, 1 pl. învioșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. învioșéze; ger. învioșând
învioșáre s. f. (sil. -vi-o-), g.-d. art. învioșării; pl. învioșări
ÎNVIOȘÁ vb. v. înviora, redresa, reface, restabili.
ÎNVIOȘÁRE s. v. animare, însuflețire, înviorare.
învioșà v. a da vieață, a reînsufleți. [Dela un primitiv vios (v. viu)].
învioșa vb. v. ÎNVIORA. REDRESA. REFACE. RESTABILI.
învioșare s. v. ÎNSUFLEȚIRE. ÎNVIORARE.

învioșare dex online | sinonim

învioșare definitie

Intrare: învioșa
învioșa verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -vi-o-
Intrare: învioșare
învioșare substantiv feminin
  • silabisire: -vi-o-