Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

18 defini╚Ťii pentru ├«nvinuit

├ÄNVINU├Ź, ├«nvinuiesc, vb. IV. Tranz. ╚Öi refl. A (se) considera vinovat; a (se) ├«nvinov─â╚Ťi; a (se) acuza. ÔÖŽ Tranz. Spec. A acuza pe cineva ├«n fa╚Ťa unei instan╚Ťe judec─âtore╚Öti; a inculpa. ÔÇô ├Än + vin─â + suf. -ui.
├ÄNVINU├ŹT, -─é, ├«nvinui╚Ťi, -te, adj. Care este sau a fost ├«nvinuit. ÔÖŽ (Substantivat) Persoan─â aflat─â sub urm─ârire penal─â; acuzat, inculpat, p├ór├ót. ÔÇô V. ├«nvinui.
├ÄNVINU├Ź, ├«nvinuiesc, vb. IV. Tranz. ╚Öi refl. A (se) considera vinovat; a (se) ├«nvinov─â╚Ťi; a (se) acuza. ÔÖŽ Tranz. Spec. A acuza pe cineva ├«n fa╚Ťa unei instan╚Ťe judec─âtore╚Öti; a inculpa. ÔÇô ├Än + vin─â + suf. -ui.
├ÄNVINU├ŹT, -─é, ├«nvinui╚Ťi, -te, adj. Care este sau a fost ├«nvinuit. ÔÖŽ (Substantivat) Persoan─â aflat─â sub urm─ârire penal─â; acuzat, inculpat, p├ór├ót. ÔÇô V. ├«nvinui.
├ÄNVINU├Ź, ├«nvinuiesc, vb. IV. Tranz. A ├«nvinov─â╚Ťi, a acuza. De-ar fi fost acas─â ╚Öi s-ar fi ├«nt├«mplat ceva ├«n sat, numai pe d├«nsul l-ar fi ├«nvinuit boierii de toate. REBREANU, R. II 58.
├«nvinu├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. ├«nvinui├ęsc, imperf. 3 sg. ├«nvinui├í; conj. prez. 3 s─â ├«nvinui├ísc─â
├«nvinu├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. ├«nvinui├ęsc, imperf. 3 sg. ├«nvinui├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. ├«nvinui├ísc─â
├«nvinu├şt adj. m., pl. ├«nvinu├ş╚Ťi; f. sg. ├«nvinu├şt─â, pl. ├«nvinu├şte
├ÄNVINU├Ź vb. v. acuza.
├ÄNVINU├ŹT s., adj. v. inculpat.
A (se) ├«nvinui Ôëá a (se) justifica
A ├«nvinui Ôëá a dezvinov─â╚Ťi, a ├«ndrept─â╚Ťi
A ├ÄNVINU├Ź ~i├ęsc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /├«n + vin─â
├ÄNVINU├ŹT ~╚Ťi m. Persoan─â acuzat─â de o infrac╚Ťiune ╚Öi este parte ├«ntr-un proces penal; acuzat; inculpat. /v. a ├«nvinui
├«nvinu├Č v. a arunca vin─â asupra cuiva.
├«nvinu─ş├ęsc v. tr. (d. vin─â). Ma─ş rar. Acuz, ├«nvinov─â╚Ťesc. ÔÇô Vech─ş vinu─ş├ęsc.
├ÄNVINUI vb. a (se) acuza, a (se) ├«nvinov─â╚Ťi, (livr.) a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) b─ânui, (├«nv.) a (se) jelui, a (se) prih─âni, a (se) vinov─â╚Ťi, a (se) vinui. (Se ~ reciproc.)
ÎNVINUIT s., adj. (JUR.) acuzat, inculpat, împricinat, pîrît, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat. (~ are cuvîntul!)

învinuit dex online | sinonim

învinuit definitie

Intrare: învinuit
învinuit adjectiv
Intrare: învinui
învinui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a