Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

21 defini╚Ťii pentru ├«nvinuire

├ÄNVINU├Ź, ├«nvinuiesc, vb. IV. Tranz. ╚Öi refl. A (se) considera vinovat; a (se) ├«nvinov─â╚Ťi; a (se) acuza. ÔÖŽ Tranz. Spec. A acuza pe cineva ├«n fa╚Ťa unei instan╚Ťe judec─âtore╚Öti; a inculpa. ÔÇô ├Än + vin─â + suf. -ui.
├ÄNVINU├ŹRE, ├«nvinuiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«nvinui ╚Öi rezultatul ei; ├«nvinov─â╚Ťire, acuzare, acuza╚Ťie, inculpare. ÔÖŽ Vin─â; culp─â. ÔÇô V. ├«nvinui.
├ÄNVINU├Ź, ├«nvinuiesc, vb. IV. Tranz. ╚Öi refl. A (se) considera vinovat; a (se) ├«nvinov─â╚Ťi; a (se) acuza. ÔÖŽ Tranz. Spec. A acuza pe cineva ├«n fa╚Ťa unei instan╚Ťe judec─âtore╚Öti; a inculpa. ÔÇô ├Än + vin─â + suf. -ui.
├ÄNVINU├ŹRE, ├«nvinuiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«nvinui ╚Öi rezultatul ei; ├«nvinov─â╚Ťire, acuzare, acuza╚Ťie, inculpare. ÔÖŽ Vin─â; culp─â. ÔÇô V. ├«nvinui.
├ÄNVINU├Ź, ├«nvinuiesc, vb. IV. Tranz. A ├«nvinov─â╚Ťi, a acuza. De-ar fi fost acas─â ╚Öi s-ar fi ├«nt├«mplat ceva ├«n sat, numai pe d├«nsul l-ar fi ├«nvinuit boierii de toate. REBREANU, R. II 58.
├ÄNVINU├ŹRE, ├«nvinuiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a ├«nvinui ╚Öi rezultatul ei; ├«nvinov─â╚Ťire, acuzare, acuza╚Ťie. ├Änvinuire calomnioas─â. Ôľş Se ap─âr─â ├«ndurerat... de ├«nvinuirea c─â nu s-a ar─âtat destul de sim╚Ťitor. C. PETRESCU, A. R. 34.
├«nvinu├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. ├«nvinui├ęsc, imperf. 3 sg. ├«nvinui├í; conj. prez. 3 s─â ├«nvinui├ísc─â
├«nvinu├şre s. f., g.-d. art. ├«nvinu├şrii; pl. ├«nvinu├şri
├«nvinu├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. ├«nvinui├ęsc, imperf. 3 sg. ├«nvinui├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. ├«nvinui├ísc─â
├«nvinu├şre s. f., g.-d. art. ├«nvinu├şrii; pl. ├«nvinu├şri
├ÄNVINU├Ź vb. v. acuza.
├ÄNVINU├ŹRE s. 1. v. acuza╚Ťie. 2. v. repro╚Ö.
A (se) ├«nvinui Ôëá a (se) justifica
A ├«nvinui Ôëá a dezvinov─â╚Ťi, a ├«ndrept─â╚Ťi
├Änvinuire Ôëá dezvinov─â╚Ťire
A ├ÄNVINU├Ź ~i├ęsc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /├«n + vin─â
├«nvinu├Č v. a arunca vin─â asupra cuiva.
├«nvinu─ş├ęsc v. tr. (d. vin─â). Ma─ş rar. Acuz, ├«nvinov─â╚Ťesc. ÔÇô Vech─ş vinu─ş├ęsc.
├ÄNVINUI vb. a (se) acuza, a (se) ├«nvinov─â╚Ťi, (livr.) a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) b─ânui, (├«nv.) a (se) jelui, a (se) prih─âni, a (se) vinov─â╚Ťi, a (se) vinui. (Se ~ reciproc.)
├ÄNVINUIRE s. 1. acuzare, acuza╚Ťie, ├«nvinov─â╚Ťire, (livr.) acuz─â, incriminare, (pop.) p├«r─â, (├«nv.) p├«r├«tur─â, pricin─â, prihan─â. (~ ne├«ntemeiat─â a cuiva.) 2. imputare, imputa╚Ťie, repro╚Ö, vin─â, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) b─ânat, (├«nv.) pricin─â, prihan─â. (Nu merit─â nici o ~.)
├ÄNVINU├ŹRE (< ├«nvinui) s. f. (Dr.) Activitate procesual─â av├ónd drept scop s─â stabileasc─â faptul c─â o persoan─â a s─âv├ór╚Öit o infrac╚Ťiune, s─â o trimit─â ├«n judecat─â penal─â ╚Öi s─â sus╚Ťin─â vinov─â╚Ťia ei ├«n fa╚Ťa organului de jurisdic╚Ťie. ÔŚŐ Punerea sub ├«. = act prin care organul de urm─ârire penal─â dispune tragerea la r─âspundere penal─â a unei persoane, ├«i face cunoscut─â ├«nvinuirea ╚Öi ia act de obiec╚Ťiile ei.

învinuire dex online | sinonim

învinuire definitie

Intrare: învinui
învinui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: învinuire
învinuire substantiv feminin