ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. 1. A înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc.). ♦ (Subiectul este o necesitate, o dorință, un sentiment etc.) A doborî, a birui, a copleși; p. ext. a duce până la capăt. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. 1. Tranz. A înfrînge (în război), a cîștiga o bătălie, un război etc.; a birui, a doborî. Herodot ne arată cu cîtă greutate i-a învins Darius pe geți. IST. R.P.R. 34. Oamenii aceștia sovietici... au fost mai puternici decît cele mai puternice arme ale morții, pe care le-au învins. STANCU, U.R.S.S. 129. Să te învăț eu ce să facem, ca să învingi tu pe mama. EMINESCU, N. 10. ◊ Refl. reciproc. Se luară de se luptară pînă ce se obosiră, dar nici unul pe altul nu s-au putut învinge. RETEGANUL, P. I 73. ♦ (Complementul este un abstract) A nimici, a distruge, a înlătura din cale. Alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare constituie acea forță capabilă să învingă împotrivirea forțelor sociale aflate pe cale de dispariție, care se opun aplicării în interesul societății a legilor economice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 326, 3/5. Lupta să-și învingă slăbiciunea. BART, E. 253. ♦ Intranz. A triumfa, a obține victoria. Lenin a arătat că va învinge și-și va menține puterea numai acela care crede în popor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2727. 2. Intranz. A o scoate la capăt, a răzbi. Nu pot mamă-nvinge c-un om, c-un blăstămat de fecior tînăr. RETEGANUL, P. III 37. 3. Tranz. unipers. (Rar) A-l copleși pe cineva dorința de a..., a se simți îndemnat să... Am fost rea și n-aș fi vrut Să te las, ca altă fată, Să mă strîngi tu sărutată? Dar m-ai întrebat vrodată? Mă-nvingea să te sărut Eu pe tine! Pe-ntrecut. COȘBUC, P. I 51. – Forme gramaticale: perf. s. învinsei, part. învins.

ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. Biruit, înfrînt; p. ext. supus. Regii țărilor învinse gem cu greu trăgînd în jug. EMINESCU, O. IV 123. ◊ (Substantivat) Învinșii își plecau fruntea în pulbere. SADOVEANU, O. VII 13. E o mare deosebire între pesimismul de la începutul secolului și... adevăratul pesimism al învinșilor. GHEREA, ST. CR. II 300.

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

învínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

învíns adj. m., pl. învínși; f. sg. învínsă, pl. învínse

ÎNVÍNGE vb. 1. v. birui. 2. v. izbândi. 3. v. întrece. 4. v. depăși. 5. v. stăpâni. 6. a(-și) domina, a(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni. (Și-a ~ durerea.) 7. v. răzbi.

ÎNVÍNS adj. v. înfrânt.

Învins ≠ biruitor

VAE VÍCTIS /ve/ loc. adj. vai de cei învinși. (< lat. vae victis)

învínge (învíng, învíns), vb. – 1. A înfrînge, a birui. – 2. A domina, a stăpîni, a supune. – 3. A trece peste, a depăși. – Var. (în)vince, (în)vence, (în)vinci, toate înv. Mr. azvingu, asvimșu, azvingere; megl. (an)ving, (an)vinș. Lat. vĭncĕre (Pușcariu 901; Tiktin; REW 9338; DAR); cf. it. vincere, prov., cat., sp., port. vencer, fr. vaincre. Schimbarea c › g se datorează analogiei cu vb. aceleiași conjug. (stinge, linge, încinge) al căror part. coincid cu cele de la învince (învins, ca stins, lins, încins). Der. învins (var. învîncut), adj. (biruit; eșuat); neînvins, adj. (invincibil); învingător, adj. (care învinge); învincătură, s. f. (înv., victorie); (în)vinceală, s. f. (înv., victorie). Cf. previnge.

A ÎNVÍNGE învíng tranz. 1) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a bate; a dispune. 2) (porniri, dorințe etc.) A face să nu se manifeste; a birui. /în + înv. vince

învinge v. a covârși cu putere (fizică sau morală): 1. a repurta o victorie: a învinge pe dușman; 2. a rămânea deasupra, a întrece; 3. a domina: a-și învinge mânia, pasiunile. [Lat. VINCERE].

învíng, -vins, a -vínge v. tr. (lat. vĭncĕre, victum, it. vincere, fr. vaincre, pv. vencer, cat. sp. pg. vencer. V. pre-venc, con-ving, in-vincibil). Biruĭesc, dovedesc, înfrîng, covîrșesc pin puterea fizică: Trăian ĭ-a învins pe Dacĭ în războĭ. Rămîn deasupra, întrec: a-ĭ învinge pe rivalĭ. Domin, înfrînez: a învinge durerile, mînia, pasiunile. – Vechĭ venc, vinc, vînc, ving, vîng; învenc, învinc (și -cesc), învîng. Part. -vîncut, -vencít. Perf. -vincúĭ. La Cant. și vinc, a vinci.

ÎNVINGE vb. 1. a bate, a birui, a înfrînge, a întrece, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămîne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. și reg.) a supune, (înv.) a dobîndi a frînge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tîmpi, a vinci. (Îi ~ pe dușmani.) 2. a bate, a birui, a cîștiga, a izbîndi, (înv.) a vinci. (A ~ în luptă.) 3. (SPORT) a bate, a dispune, a întrece. (L-a ~ la puncte pe adversar.) 4. a birui, a depăși, a înfrînge, a răzbi, (livr.) a surmonta. (A ~ toate dificultățile.) 5. a(-și) birui, a(-șl) înfrîna, a(-și) înfrînge, a(-și) stăpîni, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 6. a domina, a înfrîna, a stăpîni. (Și-a ~ durerea.) 7. a(-l) ajunge, a(-l) birui, a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) cuprinde, a(-l) înfrînge, a(-l) podidi, a(-l) prinde, a(-l) răzbi, a(-l) toropi, (înv.) a(-l) preacovîrși, (fig.) a(-l) doborî, a(-l) lovi. (L-a ~ oboseala, somnul.)

ÎNVINS adj. bătut, biruit, înfrînt, (înv.) spart. (O armată ~.)

IN HOC SIGNO VINCES (lat.) sub acest semn vei învinge – Eusebiu, „De vita Constantini”, I, 28. Deviză a împăratului creștin Constantin cel Mare, înscrisă sub semnul unei cruci pe stindardele armatei sale, înainte de lupta cu Maxențiu. Astăzi expresia se folosește pentru a arăta calea pe care trebuie să o urmeze cineva pentru a-și realiza un ideal.

LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS (lat.) munca stăruitoare învinge totul – Vergiliu, „Georgica”, 1, 145-146.

OMNIA VINCIT AMOR (lat.) dragostea învinge totul – Vergiliu, „Bucolica”, X, 69: „Omnia vincit Amor et nos cedamus Amori” („Dragostea învinge totul, iar noi să ne lăsăm învinși de ea”).

PERPETUO VINCINT QUI UTITUR CLEMENTIA (lat.) cine iartă învinge întotdeauna – Balbus, „Sententiae”, 147.

UNA SALUS VICTIS: NULLAM SPERARE SALUTEM (lat.) o e singură salvare pentru cei învinși: să nu spere în nici o salvare – Vergiliu, „Eneida”, II, 354. Îndemn adresat de Enea luptătorilor săi în ultima noapte a Troiei, spre a le trezi curajul.

VAE VICTIS! (lat.) vai de cei învinși! – Titus Livius, „Ab urbe condita”, V, 48. Cu aceste cuvinte și aruncându-și sabia grea în cumpănă, a întâmpinat Brennus, căpetenia galilor, protestul tribunului Sulpicius, care observase cum galii învingători cântăreau cu greutăți false cele o mie de livre de aur, tribut plătit de romanii asediați pe Capitoliu (387 î. Hr.) în schimbul libertății lor.

VENI, VIDI, VICI (lat.) am venit, am văzut, am învins – Conținutul lapidar al scrisorii prin care Cezar vestea Senatului biruința sa rapidă de la Zela asupra lui Pharnaces, regele Pontului. Expresia unui succes fulgerător.

VICTIS HONOS (lat.) onoare celor învinși! – Formulă de recunoaștere a valorii adversarului învins.

VICTRIX CAUSA DIIS PLACUIT SED VICTA CATONI (lat.) zeii au ținut cu învingătorul, dar Cato cu cel învins – Lucan, „Pharsalia”, I, 128. În lupta dintre Cezar și Pompei, numai Cato cel Tânăr a rămas până la sfârșit de partea învinsului Pompei. Elogiu celui care apără consecvent o cauză, chiar dacă își dă seama că e pierdută.