Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru învingător

ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj. Care a învins; biruitor, cîștigător, victorios. Armate învingătoare. ◊ (Substantivat) Învingătorii se-ntorc în cetate... Copiii vor rîde-n fiece casă. Pîini albe vor crește pe fiece masă. TULBURE, V. R. 36. Pe sub arcuri triumfale trece mîndru-nvingătorul. EMINESCU, O, IV 123.
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; f. sg. și pl. învingătoáre
ÎNVINGĂTÓR adj., s. v. victorios.
Învingător ≠ biruit, învins
ÎNVINGĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care a învins; biruitor; triumfător; victorios. Ostași ~ori. /înving + suf. ~tor
ÎNVINGĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care a obținut o victorie sau un succes. /înving + suf. ~tor
învingător a. și m. care învinge.
învingătór, -oáre adj. și s. Care învinge orĭ a învins, victorios.
ÎNVINGĂTOR adj., s. biruitor, cîștigător, izbînditor, triumfător, victorios. (~ într-o competiție.)
VICTRIX CAUSA DIIS PLACUIT SED VICTA CATONI (lat.) zeii au ținut cu învingătorul, dar Cato cu cel învins – Lucan, „Pharsalia”, I, 128. În lupta dintre Cezar și Pompei, numai Cato cel Tânăr a rămas până la sfârșit de partea învinsului Pompei. Elogiu celui care apără consecvent o cauză, chiar dacă își dă seama că e pierdută.

învingător dex online | sinonim

învingător definitie

Intrare: învingător (adj.)
învingător adjectiv
Intrare: învingător (s.m.)
învingător substantiv masculin