ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.

ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.

învigorá vb., ind. prez. 1 sg. învigoréz, 3 sg. și pl. învigoreáză

învigoráre s. f., g.-d. art. învigorării; pl. învigorări

ÎNVIGORÁ vb. v. întrema.

ÎNVIGORÁRE s. v. întremare.

ÎNVIGORÁ vb. I. tr., refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. [< it. învigorare].

ÎNVIGORÁRE s.f. Faptul de a (se) învigora. [< învigora].

ÎNVIGORÁ vb. tr., refl. a (se) face viguros; a (se) însănătoși. (< it. invigorare)

A ÎNVIGORÁ ~éz tranz. A face să se învigoreze; a întrema; a înviora. /în + vigoare

A SE ÎNVIGORÁ mă ~éz intranz. A căpăta putere; a se întrema; a se înviora. /în + vigoare