ÎNVIÁ, învíi,
vb. I.
Intranz. și
tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață după ce a murit. ♦
Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦
Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou.
2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [
Pr.: -vi-a. –
Prez. ind. și: înviez] –
În +
viu. ÎNVIÁ, învíi,
vb. I.
Intranz. și
tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦
Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦
Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou.
2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [
Pr.: -vi-a. –
Prez. ind. și: înviez] –
În +
viu.
ÎNVIÁ, înví,
vb. I.
1. Intranz. (În credințele religioase, în superstiții și în basme; rar la
pers. 1) A reveni la viață după ce a murit. Atîta vreme să ai a mă sluji, pînă cînd îi muri și iar îi învia. CREANGĂ, P. 206. Nu-nvie morții, – e-n zadar, copile! EMINESCU, O. I 202. ♦ (Despre vegetație) A renaște după amorțirea iernii, a începe să se dezvolte, să înverzească. Vița de vie tot învie. CREANGĂ, P. 210. Frunza-n codru cît învie, Doina cînt de voinicie. ALECSANDRI, P. P. 224. ♦
Tranz. A readuce la viață. Cînd s-ar pute s-o învie, mi-aș da armele și pe Haiduc, calul meu. NEGRUZZI, S. I 30. ♦
Fig. A trezi în amintire, a evoca. Îmi învia o lume-ntreagă cu vorba-i limpede și bună. GOGA, C. P. 9.
2. Tranz. Fig. A da putere, vlagă; a face să fie viu, plin de mișcare; a înviora. Constantin a înviat focul în vatră. GALACTION, O. I 146. Nici un vînt din cele patru nu-și părăsise încă culcușul său, spre a învia codrii adormiți. HOGAȘ, DR. 186. ♦
Intranz. A se umple de viață, a căpăta vlagă, putere; a se anima. Orășelul se deștepta, înviase acuma, în buciumările vîntului de toamnă. SADOVEANU, O. I 388. Împrejurul meu învie Toate cîte sînt. COȘBUC, P. II 16. – Pronunțat: -vi-a. -
Prez. ind. și: înviez (GHEREA, ST. CR. I 254, GHICA, S. 131, TEODORESCU, P. P. 224).
înviá (a ~) (-vi-a)
vb.,
ind. prez. 1
sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1
pl. înviém (-vi-em);
conj. prez. 3 să învíe / înviéze;
ger. înviínd (-vi-ind)
înviá vb. (sil. -vi-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. învíi, 3 sg. și pl. învíe, 1 pl. înviém (sil. -vi-em); ger. înviínd (sil. -vi-ind) ÎNVIÁ vb. a (se) însufleți, a (se) scula, (înv.) a (se) deștepta, a (se) ridica. (Morții nu mai ~.) A învia ≠ a deceda, a muri, a pieri, a omorî, a sucomba înviá (-íu, înviát), vb. – A reveni sau a readuce la viață. –
Var. (
înv.) învie, înviere.
Mr. înviedz.
Lat. vῑvĕre,
pref. verbal în- (Tiktin; DAR). Rezultatul normal, înviĕre, astăzi dispărut, (apare în texte din
sec. XVI-XVII), și-a schimbat
conjug., ca în Banat scriare < scriere (Tiktin),
cf. și confuzia între curere și curare (după DAR, învia e reprezentant direct al unui
lat. invῑvāre,
cf. Pușcariu, Dacor., VI, 704, ipoteză ce pare inutilă). Eset cuvînt comun (ALR, I, 175);
part. învis, de la
conjug. primitivă, se conservă încă în
Trans. de Nord (Drăganu, Dacor., II, 611). –
Der. învietor,
adj. (care reînvie); înviere,
s. f. (acțiunea de a învia).[1]
A ÎNVIÁ învíi /<lat. invivere 1. tranz. 1) (în credințele religioase și în basme) A readuce la viață. 2) fig. A face să se trezească în memorie. 2. intranz. 1) A deveni din nou viu (după ce a fost mort). 2) fig. (despre unele obiecte) A se trezi iarăși la viață. învià v.
1. a da vieață;
2. a se scula din morți: Hristos a înviat! [Lat. IN VIVERE].
învíĭ și
înviéz, a
-á și (vechĭ, azĭ nord) a
învie, -vis v. intr. (lat. in-vivĕre, a trăi. Forma a învie se conj. întocmaĭ ca a scrie și avea un perf. arhaic înviș pe lîngă înviseĭ, pers. III învise. Forma a învia e pin anal. după a tăĭa ca’n Banat a scria îld. a scrie. V.
viez). Mă scol din morțĭ: eŭ înviĭ, tu înviĭ; Hristos a’nviat saŭ a’nvis (formulă de salutare a creștinilor la Paște, la care se răspunde cu Adevărat a’nviat saŭ a’nvis). V. tr. Daŭ vĭață, vivific, însuflețesc: Hristos l-a’nviat pe Lazăr (Ev.). – Fals înviŭ.
*reînvíĭ și
-viéz v. tr. și intr. (re- și înviĭ). Greșit îld. înviĭ, înviez.
ÎNVIA vb. a (se) însufleți, a (se) scula, (înv.) a (se) deștepta, a (se) ridica. (Morții nu mai ~.) înviá, înviez și învii vb. I Intranz. și tranz. 1. A se scula din morți, a reveni la viață (după ce fusese mort); a resuscita. ◊ Hristos a înviat! = formulă de salut pe care creștinii și-o adresează unul altuia la întâlnire, începând de la Paști până la înălțare. ◊ Hristos a înviat din morți... = începutul unei cântări bisericești cu care preotul începe orice slujbă de Paști și Înălțare. ◊ 2. Fig. A prinde (sau a da) putere; a (se) înviora. – Din pref. în- + viu. a învia din morți expr. a se reface după o boală sau un accident extrem de grav.