ÎNVESMÂNTÁT, -Ă, adj. v. înveșmântat.

ÎNVESTMÂNTÁ vb. I v. înveșmânta.

ÎNVESTMÂNTÁT, -Ă adj. v. înveșmântat.

ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ÎNVESMÂNTÁT, -Ă, adj. v. înveșmântat.

ÎNVESTMÂNTÁ vb. I v. înveșmânta.

ÎNVESTMÂNTÁT, -Ă adj. v. înveșmântat.

ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ÎNVESTMÎNTÁ vb. I v. înveșmînta.

ÎNVEȘMÎNTÁ, înveșmî́nt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmîntá (MACEDONSKI, O. I 195), învestmîntá (NEGRUZZI, S. I 338), înveșmintá (STANCU, D. 136) vb. I.

ÎNVEȘMÎNTÁT, -Ă, înveșmîntați, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu veșminte. A mea virtute Rîde de ostașii voștri cu fier înveșmîntați. NEGRUZZI, S. II 73.

înveșmântát adj. m., pl. înveșmântáți; f. sg. înveșmântátă, pl. înveșmântáte

ÎNVEȘMÂNTÁT adj. v. îmbrăcat.

Înveșmântat ≠ nud

învestmântà v. a pune vestminte, a îmbrăca.

ÎNVEȘMÎNTAT adj. echipat, îmbrăcat, (înv.) învăscut. (Persoană ~.)