Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru ├«nvestitur─â

├ÄNVESTIT├ÜR─é, ├«nvestituri, s. f. Act prin care cineva este ├«nvestit cu o demnitate. ÔÖŽ (├Än societatea medieval─â) Ceremonie solemn─â prin care o persoan─â era ├«nvestit─â cu o demnitate, cu un drept etc. de c─âtre seniorul s─âu. ÔÇô ├Änvesti + suf. -tur─â (dup─â fr. investiture).
├ÄNVESTIT├ÜR─é, ├«nvestituri, s. f. Act prin care cineva este ├«nvestit cu o demnitate. ÔÖŽ (├Än societatea medieval─â) Ceremonie solemn─â prin care o persoan─â era ├«nvestit─â cu o demnitate, cu un drept etc. de c─âtre seniorul s─âu. ÔÇô ├Änvesti + suf. -tur─â (dup─â fr. investiture).
├ÄNVESTIT├ÜR─é, ├«nvestituri, s. f. (├Än or├«nduirea feudal─â) Act solemn prin care o persoan─â era ├«nvestit─â cu o demnitate, intra ├«n posesia unei feude, a unui rang etc. La vizita de ├«nvestitur─â f─âcut─â sultanului, a ├«mbr├«ncit cu piciorul papucii oficiali. HOGA╚ś, DR. II 176.
învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri
învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri
ÎNVESTITÚRĂ s. v. împuternicire.
├ÄNVESTIT├ÜR─é s.f. 1. Act solemn prin care ├«n evul mediu cineva era ├«nvestit cu o demnitate, cu un drept etc. ÔÖŽ Actul prin care seniorul acorda vasalului s─âu un beneficiu, o feud─â. ÔÖŽ Act de numire ╚Öi de confirmare ├«n func╚Ťii ecleziastice a unui prelat. 2. Act prin care un partid politic desemneaz─â un candidat pentru o func╚Ťie electiv─â. [Var. investitur─â s.f. / cf. it. investitura, fr. investiture].
├ÄNVESTIT├ÜR─é s. f. 1. (├«n evul mediu) act solemn prin care cineva era ├«nvestit cu o demnitate, cu un drept etc. ÔŚŐ act prin care seniorul acorda vasalului s─âu un beneficiu, o feud─â. 2. act de numire ╚Öi de confirmare ├«n func╚Ťie a unui prelat. 2. act prin care un partid politic desemneaz─â un candidat pentru o func╚Ťie electiv─â. 4. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) d─â unui om de stat misiunea de a constitui guvernul. (< fr. investiture)
ÎNVESTITÚRĂ ~i f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. /a învesti + suf. ~tură
├«nvestitur─â f. 1. act prin care se investia pe cineva cu o demnitate ecleziastic─â, cu un feud; 2. punere ├«n posesiune oficial─â a unei ╚Ť─âri: ├«nvestitura la Constantinopole a lui Cuza-Vod─â (1861), a lui Carol (1866).
ÎNVESTITURĂ s. împuternicire, învestire. (A primit ~.)
├ÄNVESTIT├ÜR─é (< fr., lat.) s. f. (├Än Ev. med.) Act solemn prin care o persoan─â era ├«nvestit─â cu o demnitate, cu un drept etc. ÔÖŽ Actul prin care seniorul acorda vasalului s─âu un beneficiu sau un feud. ÔÖŽ Actul de numire ╚Öi de confirmare ├«n func╚Ťie a unui prelat. P├ón─â la sf├ór╚Öitul sec. 11, dreptul de ├«. a apar╚Ťinut, de fapt, puterii laice (regelui, ├«n Anglia; ├«mp─âratului, ├«n Germania). Ca urmare va interzicerii (1075), de c─âtre papa Grigore al VII-lea, ├«mp─âratului german Henric al IV-lea s─â numeasc─â ╚Öi s─â confirme clerul ├«nalt ├«n func╚Ťii biserice╚Öti, se accentueaz─â lupta dintre puterea laic─â ╚Öi cea papal─â (numit─â lupta pentru ├«.), care se va ├«ncheia ├«n 1122 printr-un compromis, cunoscut sub numele de Concordatul de la Worms.

învestitură dex online | sinonim

învestitură definitie

Intrare: învestitură
învestitură substantiv feminin