Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru învesmântat

ÎNVESMÂNTÁ vb. I v. înveșmânta.
ÎNVESMÂNTÁT, -Ă, adj. v. înveșmântat.
ÎNVESTMÂNTÁT, -Ă adj. v. înveșmântat.
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
ÎNVESMÂNTÁ vb. I v. înveșmânta.
ÎNVESMÂNTÁT, -Ă, adj. v. înveșmântat.
ÎNVESTMÂNTÁT, -Ă adj. v. înveșmântat.
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
ÎNVESMÎNTÁ vb. I v. înveșmînta.
ÎNVEȘMÎNTÁ, înveșmî́nt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmîntá (MACEDONSKI, O. I 195), învestmîntá (NEGRUZZI, S. I 338), înveșmintá (STANCU, D. 136) vb. I.
ÎNVEȘMÎNTÁT, -Ă, înveșmîntați, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu veșminte. A mea virtute Rîde de ostașii voștri cu fier înveșmîntați. NEGRUZZI, S. II 73.
înveșmântát adj. m., pl. înveșmântáți; f. sg. înveșmântátă, pl. înveșmântáte
ÎNVEȘMÂNTÁT adj. v. îmbrăcat.
Înveșmântat ≠ nud
ÎNVEȘMÎNTAT adj. echipat, îmbrăcat, (înv.) învăscut. (Persoană ~.)

învesmântat dex online | sinonim

învesmântat definitie

Intrare: învesmânta (1 -mânt)
învesmânta 1 -mânt verb grupa I conjugarea I
Intrare: învesmânta (1 -mântez)
învesmânta 1 -mântez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: înveșmântat
înveșmântat adjectiv
învesmântat
învestmântat