Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru învesmântare

ÎNVESMÂNTÁ vb. I v. înveșmânta.
ÎNVESMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.
ÎNVESTMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.
ÎNVESMÂNTÁ vb. I v. înveșmânta.
ÎNVESMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.
ÎNVESTMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.
ÎNVESMÎNTÁ vb. I v. înveșmînta.
ÎNVEȘMÎNTÁ, înveșmî́nt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmîntá (MACEDONSKI, O. I 195), învestmîntá (NEGRUZZI, S. I 338), înveșmintá (STANCU, D. 136) vb. I.
ÎNVEȘMÎNTÁRE, înveșmîntări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmînta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte, veșminte. Fără înveșmîntarea de arnăut cu găitane multe... Iani arăta ca un țăran. PAS, L. I 99.
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântării; pl. înveșmântări
ÎNVEȘMÂNTÁRE s. v. îmbrăcare.
ÎNVEȘMÎNTARE s. echipare, îmbrăcare. (~ unei persoane pentru lucru.)

învesmântare dex online | sinonim

învesmântare definitie

Intrare: învesmânta (1 -mânt)
învesmânta 1 -mânt verb grupa I conjugarea I
Intrare: înveșmântare
înveșmântare substantiv feminin
învesmântare
învestmântare
Intrare: învesmânta (1 -mântez)
învesmânta 1 -mântez verb grupa I conjugarea a II-a