Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

10 defini╚Ťii pentru ├«nverigare

├ÄNVERIG├ü, ├«nver├şg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa ├«ntr-o verig─â, ├«ntr-un belciug; (cu privire la u╚Öi) a z─âvor├«. Lan╚Ťul era ├«nverigat solid. C. PETRESCU, ├Ä. II 144. Apuc─â-te, zic, de munc─â ╚Öi nu umbla haim─ânind ╚śi u╚Öile unei, altei ├«nverig├«nd ╚Öi p─âzind. PANN, P. V. I 141.
├ÄNVERIG├ü, ├«nverig, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa, a lega ├«n verigi, ├«n lan╚Ťuri. ÔÇô Din ├«n- + verig─â.
├«nverig├í vb., ind. prez. 1 sg. ├«nver├şg, 3 sg. ╚Öi pl. ├«nver├şg─â; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. ├«nver├şge
ÎNVERIGÁ vb. v. asedia, împresura, încercui, înconjura.
A ├ÄNVERIG├ü ├«nver├şg tranz. rar A prinde cu verigi. /├«n + verig─â
├«nverig├í, ├«nver├şg, vb. I (├«nv.) 1. (despre obiecte) a pune veriga (la o u╚Ö─â), a str├ónge ├«ntr-o verig─â (roata, fluierul). 2. (despre oameni) a pune, a lega ├«n verigi (├«n lan╚Ťuri). 3. a ├«nconjura, a asedia o cetate.
înverigáre s.f. (înv.) 1. legare, strângere; punere în verigi. 2. înconjurare, împresurare, asediere.
înverigà v. a lega în verige de fier: a înveriga o roată.
├«nver├şg, a -├í v. tr. (d. verig─â). Rar. Z─âvor─âsc. V. refl. M─â z─âvor─âsc, m─â ├«ncu─ş ├«n cas─â.
înveriga vb. v. ASEDIA. ÎMPRESURA. ÎNCERCUI. ÎNCONJURA.

înverigare dex online | sinonim

înverigare definitie

Intrare: înveriga
înveriga verb grupa I conjugarea I
Intrare: înverigare
înverigare