ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. A se îndîrji, a se porni neînduplecat, a acționa cu o furie sporită; p. ext. a deveni mai hotărît. Vîntul se înverșuna, năvălind peste oameni ca zălud. V. ROM. noiembrie 1953, 157. Cu cît se lovește de piedici mai multe, cu atît se înverșunează și se călește. C. PETRESCU, C. V. 149. Se înverșuna s-o achiziționeze cu orice sacrificii. REBREANU, R. I 255. ◊ Tranz. În tot aceleași chipuri trăiește-n toți natura: Ne-nduioșează mila, ne-nverșunează ura. NECULUȚĂ, Ț. D. 55.

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

înverșuná vb., ind. prez. 1 sg. înverșunéz, 3 sg. și pl. înverșuneáză

ÎNVERȘUNÁ vb. 1. a se îndârji, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătângi. (Ce te-ai ~ așa pe el?) 2. v. înfuria. 3. v. îndârji.

A ÎNVERȘUNÁ ~éz tranz. A face să se înverșuneze. /în + ung. verșun

A SE ÎNVERȘUNÁ mă ~éz intranz. A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai aprig; a se îndârji; a se încrâncena. /în + ung. verșun

înverșunéz (est) și învĭerșunéz (vest) (lat. *in-versionare [d. in-vérsio, -ónis, 1. inversiune, 2. transpozițiune, 3. ironie]. Cp. cu cășunez, tușinez, vĭerșun). Înfuriĭ grozav, fac să persiste în furie: vorba asta l-a înverșunat tare. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: soldațiĭ, înverșunîndu-se, aŭ tras o salvă în mulțime. Persist în îndărătnicie: el se înverșuna să înainteze, dar puterile îl părăsiră.

ÎNVERȘUNA vb. 1. a se îndîrji, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi. (Ce te-ai ~ așa pe el?) 2. a (se) îndîrji, a (se) înfuria, a (se) intărîta. (Nu-l mai ~.) 3. a se îndîrji, a se înteți. (Disputa s-a ~.)