ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

ÎNVELÍT1 s. n. Faptul de a (se) înveli; învelire. – V. înveli.

ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

ÎNVELÍT1 s. n. Faptul de a (se) înveli; învelire. – V. înveli.

ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. Tranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A acoperi; (urmat de determinări introduse prin prep. «în») a înfășura. A învelit copilul cu plapuma. A învelit pachetul în hîrtie. ▭ Ofițerul de cuart, învelit în mantaua de ploaie, controlează cercetător busola. BART, S. M. 16. A întîlnit doi tineri călări, care se îndreptau în fuga cailor spre dealul Catalinei, din care a cunoscut pe Dragomir curteanul, iar pe celălalt nu l-a putut videa, fiind învelit cu mantaua. NEGRUZZI, S. I 108. ◊ Fig. [Boul] pornește cu pași grei, se apropie de stăpîn, pînă cînd îl învelește în umbra trupului lui trudit, ca într-o pînză răcoroasă. GÎRLEANU, L. 39. (Fără determinare) Soarele e galben, norii-l învelesc, Rîurile albe în sînge roșesc. BOLINTINEANU, O. 10. ◊ Refl. De foame ar fi ce-ar fi, Dar n-am cu ce mă-nveli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. (Cu pronunțare regională) Făt-Frumos își spălă fața în baia de lacrîmi, apoi învălindu-se în mantaua ce i-o țăsuse... se culcă. EMINESCU, N. 29. ♦ (Cu privire la cărți sau caiete) A acoperi scoarțele cu hîrtie; a îmbrăca. 2. (Cu privire la case) A acoperi cu țiglă, tablă etc. Casa noastră e învelită cu șindrilă. STANCU, D. 295. Casele învălite cu argint... strălucea la soare. ISPIRESCU, L. 300. 3. (Cu privire la foc) A acoperi cu un strat de pămînt, de cenușă etc., pentru a face să ardă mocnit; a învălui. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit Și prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I 48.

ÎNVELÍT s. n. Faptul de a (se) înveli; învelire.

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

învelít s. n.

învelí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 sg. și pl. înveleáscă

învelít s. n.

învelít adj. m., pl. învelíți; f. sg. învelítă, pl. învelíte

ÎNVELÍ vb. 1. a (se) acoperi, a (se) înfășura, (înv. și pop.) a (se) coperi, a (se) înfășura, (pop.) a (se) învălui, (înv. și reg.) a (se) astruca. (S-a ~ cu plapuma.) 2. v. îmbrăca.

ÎNVELÍT s. 1. v. învelire. 2. v. îmbrăcare.

ÎNVELÍT adj. 1. acoperit, înfășurat, (pop.) învăluit, (înv.) învăscut. (Un copil ~.) 2. v. îmbrăcat.

A (se) înveli ≠ a (se) dezveli

A înveli ≠ a dezveli

învelí (învelésc, învelít), vb. – 1. A înfășura. – 2. A acoperi, a pune ceva deasupra. – 3. A umple. – 4. A înfășura urzeala pe sulul războiului. – 5. A da la piuă. – Var. învăli. Mr. anvălescu, anvalire, megl. anváles, anvăliri. Sl. valiti (Cihac, II, 106; DAR), cf. val, și bg. valjam. Accepțiile apar și în sl. și se explică toate plecîndu-se de la ideea de bază, aceea de „sul”. Der. din lat. *invelāre (Meyer, Alb. St., IV, 105), nu este posibilă. Der. învelitoare (var. învelitură), s. f. (ceea ce servește la învelit sau acoperit; husă; cuvertură, pătură; capac; acoperiș); înveliș, s. n. (obiect care servește la învelit; capac; husă; acoperiș); învelit, adj. (acoperit; pieptănat; căptușit; bătut în piuă; rotofei).

A ÎNVELÍ ~ésc tranz. 1) A acoperi cu ceva de asupra sau de jur împrejur. 2) (urzeală) A înfășura pe sulul dinapoi al războiului de țesut. /în + sl. valiti

învelì v. 1. a pune sau întinde deasupra sau pe margini: a înveli casa, pa-tul, focul; 2. a înfășură. [V. văl: lit. a acoperi cu un văl].

învălésc (est) și învelésc (vest) v. tr. (în și vsl. valiti, a învăli, a învălui, a învălătuci, d. valŭ, val, undă. V. nă- și pră-vălesc, vălătuc). Acoper: zăpada învălește pămîntu, a învăli un bolnav cu plapoma. Învălătucesc, înfășor: niște mănușĭ învălite într’o hîrtie. V. refl. Mă acoper (cu plapoma).

învălít, -ă adj. (d. învălesc). Est. Fig. Gras, durduliŭ. – Dim. învălițel, -ică.

învelésc, -líș, -litoare, V. învăl-.

ÎNVELI vb. 1. a (se) acoperi, a (se) înfășura, (înv. și pop.) a (se) coperi, (pop.) a (se) învălui, (înv. și reg.) a (se) astruca. (S-a ~ cu plapuma și s-a culcat.) 2. a (se) acoperi, a (se) îmbrăca, (înv. și pop.) a (se) coperi. (A ~ o carte.)

ÎNVELIT s. 1. acoperire, înfășurare, învelire, (pop.) învăluire. (~ cuiva cu un pled.) 2. acoperire, imbrăcare, învelire. (~ unui caiet.)

ÎNVELIT adj. 1. acoperit, înfășurat, (pop.) învăluit, (înv.) învăscut. (Un copil ~.) 2. acoperit, îmbrăcat. (Caiet ~.)