ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș.

ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș.

ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit, care acoperă ceva; învelitoare. Cu toată graba posibilă, șoferul... rîdică învelișul metalic de pe gîtul mașinii. MIRONESCU, S. A. 114. Peștele-i grăiește:... Ai mei solzișori, Mari și sclipitori, Le-or fi de-nveliș Și d-acoperiș. TEODORESCU, P. P. 91. ◊ Fig. Întreaga suprafață locuită a pămîntului este acoperită de învelișul numelor geografice. PROBL. GEOGR. II 143. 2. Scoarță, copertă de carte. În această dulce pace Îmi ridic privirea-n pod Și ascult cum învelișul De la cărți ei mi le rod. EMINESCU, O. I 105. 3. Învelitoare de pe acoperișul unei case. Vîntul se umfla să smulgă învelișul de pe casă. VLAHUȚĂ, O. A. 508. Pe toată coasta ce cuprinde Iașii, văzurăm, din înălțimea unde ne aflăm, o pulbere de case albe cu învelișuri de fier alb. BOLINTINEANU, O. 276. 4. Stratul exterior al unui obiect, al unui corp, al unui organism etc. Învelișul unui ou.

învelíș s. n., pl. învelíșuri

învelíș s. n., pl. învelíșuri

ÎNVELÍȘ s. 1. v. îmbrăcăminte. 2. v. acoperiș. 3. (BOT.) înveliș vegetal v. vegetație.

ÎNVELÍȘ ~uri n. 1) v. ÎNVELITOARE. 2) Strat exterior al unui obiect sau al unui organism. /a înveli + suf. ~iș

înveliș n. tot ce servă a înveli: învelișul florilor, cărților.

învălíș (est) și învelíș (vest) n., pl. urĭ. Ceĭa ce învălește din toate părțile, ceĭa ce învăluĭește: învălișu nucilor (găoacea), al cărților (scoarța) ș. a.

învelésc, -líș, -litoare, V. învăl-.

ÎNVELIȘ s. 1. îmbrăcăminte, învelitoare. (~ la o carte, la un caiet.) 2. acoperămînt, acoperiș, învelitoare, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucămînt, (prin Olt.) astrucuș. (~ al casei.)

ÎNVELIȘ îmbrăcămintea exterioară a diferitelor elemente ale aeronavei (aripi, fuzelaj, comenzi) confecționată din pânză, lemn sau metal și care preia în mare parte eforturile exercitate asupra aeronavei.

ÎNVELÍȘ (< înveli) s. n. 1. Obiect care servește la învelit (ex. scoarța sau coperta unei cărți, acoperișul unei clădiri etc.); stratul exterior al unui obiect. 2. Î. geografic = stratul exterior complex al Pământului, reprezentând zona de întrepătrundere și de interacțiune a litosferei, atmosferei, hidrosferei și biosferei, în care se desfășoară intens procesele determinate de energia solară și de gravitația universală, în interacțiune contradictorie cu procesele determinate de dinamica internă a Pământului, și în care are loc un schimb permanent de materie și de energie între diferitele părți componente. În cadrul său se produc dezagregarea și alterarea rocilor, eroziunea și acumularea sub diverse forme, se formează rocile sedimentare și solurile, se dezvoltă viața organică și activitatea societății omenești. 3. (GEOL.) Zonă din interiorul Pământului, constituită preponderent din olivină și piroxeni, situată între suprafețele de discontinuitate Mohorovicic și Gutenberg (adâncime c. 2.900 km). 4. (BOT.) Î. vegetal v. covor vegetal.