ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

ÎNVECINÁRE s. f. (Rar) Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A fi vecin cu cineva sau cu ceva, a sta alături, a avea un hotar comun; a locui în vecinătate, în apropiere. Republica Populară Romînă se învecinează la miazăzi cu Republica Populară Bulgaria.

ÎNVECINÁRE s. f. (Rar) Faptul de a se învecina (cu cineva sau cu ceva); vecinătate.

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii

înveciná vb., ind. prez. 1 sg. învecinéz, 3 sg. și pl. învecineáză

învecináre s. f., g.-d. art. învecinării

ÎNVECINÁ vb. a se mărgini, (înv. și reg.) a se hotărî, a se hotărnici, a se megieși, (înv.) a se răzeși, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se țărmuri. (Se ~ la sud cu...)

A ÎNVECINÁ ~éz tranz. rar A face să se învecineze. /în + vecin

A SE ÎNVECINÁ mă ~éz intranz. 1) A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a avea hotar comun; a se mărgini. 2) A deveni vecin; a se face megieș. /în + vecin

învecinà v. a fi vecin, a locui în vecinătate.

învecinéz v. tr. (d. vecin). Fac vecin. V. refl. Mă fac vecin. Îs vecin: noĭ ne învecinăm cu voĭ, via noastră se învecinează cu a voastră.

ÎNVECINA vb. a se mărgini, (înv. și reg.) a se hotărî, a se hotărnici, a se megieși, (înv.) a se răzeși, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se țărmuri. (Se ~ la sud cu...)