ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni vechi, a se deteriora, a se uza. Hainele mi s-au învechit. ▭ Lucrurile frumoase nu se-nvechesc niciodată. CARAGIALE, O. III 264. ♦ (Despre materiale) A-și schimba în mod lent proprietățile caracteristice; a îmbătrîni (2). 2. A ieși din actualitate, a nu mai corespunde. Poezia lui Eminescu nu se va învechi niciodată. 3. A ieși din uz, a nu se mai folosi. Multe expresii curente se învechesc cu timpul. 4. (Despre vin) A deveni vechi, dobîndind o calitate superioară. Întrebînd pre un localnic de ce nu au vin vechi, el îmi răspunse că: ei n-au obicei să-l lase să se învechească. NEGRUZZI, S. I 315.

ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. 1. Care a devenit vechi; uzat, deteriorat. Piramidele-nvechite Urcă-n cer vîrful lor mare. EMINESCU, O. I 54. Zidu-i cel înalt Se-ntinde... pustiu și învechit. ALEXANDRESCU, M. 9. 2. Care nu mai corespunde cerințelor timpului, ieșit din actualitate, rămas în urmă. Concepții învechite. Metode învechite. ▭ Poeții iau atitudine împotriva a ceea ce este învechit și moare. BENIUC, P. 93. 3. Care a ieșit din uz, care nu se mai folosește. 4. (Despre oameni) Care are concepții vechi, depășite. Cu instituții nouă și oameni învechiți Nu este nici o pace: rămîn nepocăiți. BOLINTINEANU, O. 138. ◊ Expr. A fi învechit în rele = a practica de multă vreme fapte sau deprinderi rele; a fi înrăit, nărăvit. ♦ (Substantivat, determinat prin «rele») Persoană nărăvită, înrăită. Nu se poate schimba în pripă materialul uman și practicile învechiților în rele. SADOVEANU, E. 20.

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

învechí vb., ind. prez. 3 sg. învechéște, 3 pl. învechésc, imperf. 3 sg. învecheá; conj. prez. 3 sg. și pl. învecheáscă

ÎNVECHÍ vb. 1. v. deteriora. 2. a se demoda, a se perima. (Aceste practici s-au ~.)

ÎNVECHÍ vb. v. îmbătrâni, trece, veșteji.

ÎNVECHÍT adj. 1. v. deteriorat. 2. demodat, depășit, desuet, inactual, perimat, vechi, (livr.) caduc, vetust, (fam. fig.) fumat. (Practici ~.) 3. v. depășit. 4. arhaic. (Cuvânt ~.)

ÎNVECHÍT adj. v. îmbătrânit.

A (se) învechi ≠ a (se) înnoi

Învechit ≠ actual, înnoit, modern, nou

A ÎNVECHÍ ~ésc tranz. A face să se învechească. /în + vechi

A SE ÎNVECHÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) A-și pierde calitățile inițiale prin trecerea timpului; a deveni vechi. 2) A nu mai corespunde epocii sau modei; a ieși din uz; a se demoda. 3) (despre vin) A căpăta calități deosebite prin păstrare îndelungată. /în + vechi

ÎNVECHÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SE ÎNVECHI. ◊ ~ în rele deprins de a face fapte rele; înrăit. 2) Care se ține de concepții vechi, depășite. /v. a învechi

învechí v. 1. a se face vechiu, a se uza; 2. a ieși din uz.

învechésc v. tr. (d. vechĭ). Fac vechĭ: timpu învechește toate. V. refl. Devin vechĭ, mă uzez: haĭnele astea s’aŭ învechit. Ĭes din uz, mă demodez: moda asta, cuvîntu acesta s’a învechit. – Vechĭ vechesc: să nu se vechească domnia (Cost. 1, 263). V. îmbătrînesc.

ÎNVECHI vb. 1. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) uza, (Mold.) a (se) hrentui, (fam.) a (se) hîrbui, a (se) hodorogi, a (se) paradi, a (se) rablagi. (Mobila s-a ~.) 2. a se demoda, a se perima. (Aceste practici s-au ~.)

învechi vb. v. ÎMBĂTRÎNI. TRECE. VEȘTEJI.

învechit adj. v. ÎMBĂTRÎNIT.

ÎNVECHIT adj. 1. degradat, deteriorat, stricat, uzat, (Mold.) hrentuit, (fam.) hîrbuit, hodorogit, paradit, rablagit, (fam. rar) răblărit. (Un obiect ~.) 2. demodat, depășit, desuet, perimat, vechi, (livr.) vetust, (fam. fig.) fumat. (Practici ~.) 3. depășit, perimat, retrograd. (O mentalitate ~.) 4. arhaic. (Cuvînt ~.)

ÎNVECHÍT, -Ă adj. (< învechí < în- + vechi + suf. -i): în sintagmele cuvânt învechit și sens învechit (v.).